OK
X
ablaut
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (germ. Ablaut)
1.
(lingvistică)
modificare
vocalică
într-o
rădăcină
sau
tulpină;
alternanță
vocalică;
apofonie.
abuziv, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. abusif, lat. abusivus)
1.
care
întrece
măsura;
exagerat,
excesiv.
2.
care
constituie
un
abuz;
arbitrar;
ilegal.
3.
care
abuzează
de
puterea
lor.
4.
care
este
înșelător,
specios.
5.
(lingvistică)
se
spune
despre
un
cuvânt
folosit
într-un
mod
impropriu.
6.
părinte
~
=
părinte
care
captează
pentru
sine
și
exclusiv
afecțiunea
copiilor
săi
(ex.
mamă
~ă,
tată
~).
acceptabilitate
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. acceptabilité)
1.
faptul
de
a
fi
acceptat,
de
a
putea
fi
acceptat.
2.
mulțimea
de
condiții
care
fac
ceva
acceptabil.
3.
(lingvistică)
însuşirea
unui
enunţ
de
a
fi
acceptabil;
exigența
ca
o
propoziție
să
nu
fie
nici
agramaticală,
nici
asemantică.
4.
(antonim)
inacceptabilitate.
afixal, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. affixal)
1.
referitor
la
afix.
2.
(lingvistică)
care
constituie,
care
formează
un
afix.
3.
(matematică)
legat
de
afix,
numărul
complex
„x
+
iy”
care
desemnează
poziția
unui
punct.
apofonie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. apophonie)
1.
(lingvistică)
modificare
vocalică
într-o
rădăcină
sau
tulpină,
indicând
astfel
o
schimbare
de
utilizare
sau
sens;
alternanţă
vocalică;
ablaut.
asibilaţie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. assibilation)
1.
(lingvistică)
modificarea
fonetică
a
unei
consoane
rezultând
o
sibilantă
(consoană
siflantă);
asibilare.
2.
(var.)
(înv.)
asibilațiune.