Rezultate secundare ((log.;):
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. affirmatif, lat. affirmativus)
1. (şi adv.) care afirmă ceva; pozitiv.
2. (log.; despre judecăţi) care enunţă aparenţa însuşirii exprimate de predicat la obiectul exprimat de subiect.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. affirmation, lat. affirmatio)
1. enunţ prin care se afirmă ceva.
2. (log.) judecată în care se enunţă existenţa unui anumit raport între subiect şi predicat.
Parte de vorbire: loc. adv., adj. inv.
Origine: (lat. a fortiori, cu atât mai mult)
1. care se impune cu necesitate.
2. (log.; despre raţionamente) care constă în trecerea de la o judecată la alta pe baza faptului că în favoarea celei de-a doua judecăţi există tot atâtea temeiuri.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. amplifiant)
1. (log.) inducţie ~ă = inducţie care se bazează pe un număr cât mai mare de cazuri.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. antécédent, lat. antecedens)
1. I. care precede (cel mai adesea imediat) în timp; care este anterior.
2. (vorbind de un curs de apă) care prezintă un fenomen de antecedență.
3. (despre o vale) care s-a stabilit înaintea unei deformări tectonice.
4. II. faptă, întâmplare anterioară unui fapt, unei stări actuale.
5. ~ penal = fapt penal privind trecutul unui inculpat.
6. (logică) primul termen al unei judecăţi ipotetice; tot ceea ce poate constitui premisa unei demonstraţii.
7. prima secţiune a unei unităţi melodice structurată binar.
8. (muzică) prima expunere tematică într-o lucrare elaborată prin tehnica contrapunctului.
9. (antonime) posterior, subsecvent, ulterior.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. apagogique)
1. (log.) care dovedește ceva prin arătarea imposibilității contrariului, prin reducere la absurd.
2. raționament ~ = raționament în care demonstrăm o propoziție arătând absurditatea propoziției contrare; apagogie.
3. demonstrație ~ă = demonstrație indirectă prin dovedirea absurdității contrariului; apagogie.