Dictionar

Rezultate secundare ((log.;):

Afirmativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. affirmatif, lat. affirmativus)

1. (şi adv.) care afirmă ceva; pozitiv.

2. (log.; despre judecăţi) care enunţă aparenţa însuşirii exprimate de predicat la obiectul exprimat de subiect.


Afirmaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. affirmation, lat. affirmatio)

1. enunţ prin care se afirmă ceva.

2. (log.) judecată în care se enunţă existenţa unui anumit raport între subiect şi predicat.


A fortiori

Parte de vorbire: loc. adv., adj. inv.
Origine: (lat. a fortiori, cu atât mai mult)

1. care se impune cu necesitate.

2. (log.; despre raţionamente) care constă în trecerea de la o judecată la alta pe baza faptului în favoarea celei de-a doua judecăţi există tot atâtea temeiuri.


Amplifiant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. amplifiant)

1. (log.) inducţie = inducţie care se bazează pe un număr cât mai mare de cazuri.


Antecedent, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. antécédent, lat. antecedens)

1. I. care precede (cel mai adesea imediat) în timp; care este anterior.

2. (vorbind de un curs de apă) care prezintă un fenomen de antecedență.

3. (despre o vale) care s-a stabilit înaintea unei deformări tectonice.

4. II. faptă, întâmplare anterioară unui fapt, unei stări actuale.

5. ~ penal = fapt penal privind trecutul unui inculpat.

6. (logică) primul termen al unei judecăţi ipotetice; tot ceea ce poate constitui premisa unei demonstraţii.

7. prima secţiune a unei unităţi melodice structurată binar.

8. (muzică) prima expunere tematică într-o lucrare elaborată prin tehnica contrapunctului.

9. (antonime) posterior, subsecvent, ulterior.


Apagogic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. apagogique)

1. (log.) care dovedește ceva prin arătarea imposibilității contrariului, prin reducere la absurd.

2. raţionament ~ (sau demonstraţie ~ă) = demonstraţie indirectă prin dovedirea absurdităţii contrariului; apagogie.