afirmativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. affirmatif, lat. affirmativus)

1. (și adv.) care afirmă ceva; pozitiv.
2. (log.; despre judecăți) care enunță aparența însușirii exprimate de predicat la obiectul exprimat de subiect.

afirmație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. affirmation, lat. affirmatio)

1. enunț prin care se afirmă ceva.
2. (log.) judecată în care se enunță existența unui anumit raport între subiect și predicat.

a fortiori

Parte de vorbire:  loc. adv., adj. inv.  
Etimologie: (lat. a fortiori, cu atât mai mult)

1. care se impune cu necesitate.
2. (log.; despre raționamente) care constă în trecerea de la o judecată la alta pe baza faptului că în favoarea celei de-a doua judecăți există tot atâtea temeiuri.

amplifiant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. amplifiant)

1. (log.) inducție ~ă = inducție care se bazează pe un număr cât mai mare de cazuri.

antecedent, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. antécédent, lat. antecedens)

1. I. care precede (cel mai adesea imediat) în timp; care este anterior.
2. (vorbind de un curs de apă) care prezintă un fenomen de antecedență.
3. (despre o vale) care s-a stabilit înaintea unei deformări tectonice.
4. II. faptă, întâmplare anterioară unui fapt, unei stări actuale.
5. ~ penal = fapt penal privind trecutul unui inculpat.
6. (logică) primul termen al unei judecăți ipotetice; tot ceea ce poate constitui premisa unei demonstrații.
7. prima secțiune a unei unități melodice structurată binar.
8. (muzică) prima expunere tematică într-o lucrare elaborată prin tehnica contrapunctului.
9. (antonime) posterior, subsecvent, ulterior.

apagogic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. apagogique)

1. (log.) care dovedește ceva prin arătarea imposibilității contrariului, prin reducere la absurd.
2. raționament ~ = raționament în care demonstrăm o propoziție arătând absurditatea propoziției contrare; apagogie.
3. demonstrație ~ă = demonstrație indirectă prin dovedirea absurdității contrariului; apagogie.