Dictionar

Rezultate secundare ((matematică)):

Abac

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abaque, lat. abacus)

1. instrument de calculat din bile care se pot deplasa pe vergele orizontale paralele.

2. tabel sau diagramă care permite rezolvarea rapidă a unor calcule.

3. (matematică) diagramă sau grafic care oferă, prin lectură simplă, rezolvarea aproximativă a unei probleme numerice; nomogramă.


Abacă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abaque, lat. abacus)

1. (arhitectură) partea superioară a capitelului unei coloane; placă de piatră care formează partea superioară a capitelului unei coloane și pe care se sprijină arhitrava.

2. (matematică) sistem de linii înscrise într-un plan, care corespund unei ecuații; nomogramă.

3. (fizică) reprezentare geometrică și algebrică a unui spectru luminos

4. (var.) (s.n.) abac.


Afixal, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. affixal)

1. referitor la afix.

2. (lingvistică) care constituie, care formează un afix.

3. (matematică) legat de afix, numărul complex „x + iy” care desemnează poziția unui punct.


Determinaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. détermination)

1. acțiunea de a determina, de a delimita cu precizie, de a caracteriza fără ambiguitate, clar; determinare.

2. (matematică) acțiunea de a determina necunoscutele unei probleme; caracterul unei probleme determinabile.

3. (biologie) ansamblu de factori genetici care caracterizează diferențierea dintre bărbat și femeie într-un organism.

4. (var.) (înv.) determinațiune.

5. (antonime) indeterminare, indeterminație, nedeterminare.


Exhaustiune

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. exhaustion, lat. exhaustio)

1. epuizare (completă) de energie, sleire.

2. acțiunea de a epuiza un lichid sau fluid.

3. (matematică) descrie o metodă de calcul care face posibilă obținerea unor rezultate din ce în ce mai precise.

4. (logică) metodă de analiză constând în enumerarea tuturor cazurilor posibile, a tuturor ipotezelor cuprinse într-o întrebare.

5. (var.) (înv.) esaustiune.


Extrapola

Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. extrapoler)

1. a aplica procedeul extrapolării; a face o extrapolare.

2. a deduce sau a generaliza plecând de la date parțiale sau dintr-o altă zonă.

3. (matematică) a calcula valori sau a extinde o serie dincolo de limitele cunoscute; a calcula prin extrapolare.