Rezultate secundare ((matematică)):
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abaque, lat. abacus)
1. instrument de calculat din bile care se pot deplasa pe vergele orizontale paralele.
2. tabel sau diagramă care permite rezolvarea rapidă a unor calcule.
3. (matematică) diagramă sau grafic care oferă, prin lectură simplă, rezolvarea aproximativă a unei probleme numerice; nomogramă.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abaque, lat. abacus)
1. (arhitectură) partea superioară a capitelului unei coloane; placă de piatră care formează partea superioară a capitelului unei coloane și pe care se sprijină arhitrava.
2. (matematică) sistem de linii înscrise într-un plan, care corespund unei ecuații; nomogramă.
3. (fizică) reprezentare geometrică și algebrică a unui spectru luminos
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. affixal)
2. (lingvistică) care constituie, care formează un afix.
3. (matematică) legat de afix, numărul complex „x + iy” care desemnează poziția unui punct.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. exhaustion, lat. exhaustio)
1. epuizare (completă) de energie, sleire.
2. acțiunea de a epuiza un lichid sau fluid.
3. (matematică) descrie o metodă de calcul care face posibilă obținerea unor rezultate din ce în ce mai precise.
4. (logică) metodă de analiză constând în enumerarea tuturor cazurilor posibile, a tuturor ipotezelor cuprinse într-o întrebare.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. extrapoler)
1. a aplica procedeul extrapolării; a face o extrapolare.
2. a deduce sau a generaliza plecând de la date parțiale sau dintr-o altă zonă.
3. (matematică) a calcula valori sau a extinde o serie dincolo de limitele cunoscute; a calcula prin extrapolare.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. extrapolation)
1. deducere, generalizare plecând de la date parțiale.
2. extinderea faptelor observate printr-o ipoteză care merge în aceeași direcție.
3. (matematică) estimarea valorii unei funcții dincolo de limitele cunoscute.