Parte de vorbire: s.f.
Origine: (după fr. bécassine)
1. (ornit.) pasăre limicolă migratoare înrudită cu becața, dar mult mai mică și cu ciocul foarte lung.
Parte de vorbire: s.n. pl. (s.f. pl.)
Origine: (fr. falconiformes)
1. (ornitologie) ordin de păsări răpitoare de zi cu corpul puternic, cu aripi lungi și ciocul încovoiat: șoimul, uliul, acvila, vulturul-pleșuv, condorul; (și la sg.) pasăre care face parte din acest ordin.
Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Origine: (fr. philomèle)
1. (ornit.) pasăre migratoare de talie mică care se caracterizează printr-un penaj brun-cafeniu, cu ciocul fin brun, și prin puritatea, varietatea sau melodicitatea sunetelor produse; privighetoare.
2. (fig.) persoană care se distinge printr-o voce bine modulată, care cântă admirabil.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.f. pl.
Origine: (fr. lamellirostre/s/)
1. I. (despre păsări) care are ciocul bordat de lamele.
2. II. (ornitologie) subordin de păsări palmipede, al căror cioc este bordat de lamele (lebădă, rață, gâscă etc.); anseriforme.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. martin)
1. (ornit.) nume dat mai multor specii de pescăruși și de pescari.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (germ. Moa)
1. (ornitologie) pasăre terestră mare (până la trei metri înălțime) asemănătoare cu struțul, incapabilă să zboare, originară din Noua Zeelandă și dispărută după sosirea strămoșilor maorilor; dinornis.