Dictionar

Rezultate secundare ((p.):

Abandonic, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. abandonnique)

1. I. (psihanaliză) se spune despre un subiect (în special un copil) care trăiește cu frica de a fi abandonat, fără existe neapărat motive obiective care justifice această frică.

2. II. (psihanaliză) persoană, de obicei un copil, care trăiește cu teama patologică de a fi abandonat.


Abate (2)

Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. abbattere, fr. abattre)

1. (tr., intr., refl.) a (se) îndepărta de la direcția inițială sau normală.

2. (fig.) a (se) îndepărta de la o normă fixată, de la o linie de conduită, de gândire etc.

3. (refl.) (despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) a se produce pe neașteptate (cu forță).

4. (refl.) a se năpusti (asupra).

5. (refl.) a se opri în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial).

6. (refl., intr.) a-i veni ideea, a-i trece prin minte; a i se năzări.

7. (tr.) a întrista, a deprima, a descuraja.

8. (tr.) a doborî, a culca la pământ.

9. (refl.) a cădea.


Abazic, -ă

Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (după germ. abatisch)

1. (med.) (persoană) care suferă de abazie.


Abbevilian, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. abbevillien)

1. (din) subetajul mijlociu al paleoliticului inferior; chelean.

2. I. legat de localitatea franceză Abbeville.

3. (preist.) califică un tip de cultură aparținând paleoliticului inferior, descoperită în depozitele cuaternare de la Abbeville; care este specific abbevilianului; care se referă la această perioadă.

4. (geol.) care se referă la perioada preistorică a paleoliticului inferior, caracterizată prin utilizarea fragmentelor grele de silex tăiate grosier pe ambele părți.

5. II. (geol.) perioadă preistorică a paleoliticului inferior, caracterizată prin utilizarea fragmentelor grele de silex tăiate grosier pe ambele părți.


Aberant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aberrant, lat. aberrans)

1. care constituie o aberație; care se abate de la normă, de la tiparul normal; care diferă de normal.

2. (bot.) care diferă sau se abate de la tip.

3. care contravine logicii sau adevărului; (prin ext.) absurd.


Aberaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: ( fr. aberration, lat. aberratio)

1. abatere de la normal sau corect; (p. ext.) idee, noţiune, comportament; aberanţă; absurditate.

2. (biol.) abatere de la tipul normal al speciei.

3. ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei.

4. (bot.) abatere importantă faţă de tip; formă rezultată pe cale de mutaţie.

5. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic.

6. ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizaţii pe marginea imaginilor.

7. unghi format de direcţia adevărată şi de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ.