Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. avorton)
1. plantă, animal venit înainte de termen.
2. (peior.) om slab dezvoltat la trup sau la minte; stârpitură.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bombe)
1. proiectil cu încărcătură explozivă, incendiară etc., la bombardamentele de aviaţie.
2. ~ atomică (nucleară) = dispozitiv având ca exploziv energia nucleară dezvoltată prin reacţia de fuziune în lanţ a nucleelor unor elemente grele (uraniu, plutoniu); bombă A; ~ cu hidrogen = dispozitiv a cărui explozie se datoreşte energiei termonucleare dezvoltate prin reacţia de fuziune a nucleelor de hidrogen (deuteriu, tritiu); bombă H, bombă termonucleară.
3. ~ vulcanică = bucată de lavă azvârlită de un vulcan, la începutul erupţiei.
4. recipient în medicină pentru gaze sau substanţe radioactive.
5. (peior.) cârciumă sordidă, rău famată.
6. (fig.; sport) lovitură puternică de minge.
7. (fam.) ştire, fapt care produce senzaţie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bouffon)
1. s. m. personaj comic îmbrăcat caraghios, la curtea suveranilor sau a seniorilor feudali pentru a-i distra cu glume, strâmbături etc.; măscărici.
3. (peior.) om care stârneşte râsul prin glume, gesturi caraghioase etc.
4. adj. comic, caraghios, grotesc.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. casuistique)
1. parte a moralei stoice, talmudice, scolastice şi iezuite care încerca să rezolve cazurile de conştiinţă, dându-le interpretări meşteşugite.
2. (peior.) justificare a unor practici imorale prin subtilităţi logice; (prin ext.) ingeniozitate, abilitate (în argumentarea unor teze îndoielnice).
3. sistem de investigaţii, analize şi practici având la bază cazuri particulare, individuale.
4. (med.) ansamblu de cazuri de boală de un anumit profil, studiate şi tratate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. clambake)
1. întrunire de muzicieni de jaz, care cântă împreună fără a fi repetat în prealabil.
2. (peior.) întrunire improvizată a cărei calitate lasă de dorit, datorită lipsei de omogenitate şi de afinitate stilistică a muzicienilor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., engl. clan)
1. grup de familii înrudite la popoarele celtice.
2. comunitate umană din orânduirea primitivă, formată din indivizi uniţi prin legături de rudenie şi de limbă; gintă, trib.
3. mic grup de specii vegetale, crescute pe suprafeţe puţin întinse, care tind să se răspândească.