Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. atomicité)
1. calitatea a ceea ce este atomic; caracter atomic.
2. (înv.) (chimie) numărul de perechi de electroni pe care un atom le poate avea în comun cu alți atomi; valență atomică.
3. (economie) stare de echilibru a pieței caracterizată de numărul mare de cumpărători și vânzători și de faptul că niciunul nu îi domină pe ceilalți prin importanța sa.
4. (programare) calitatea unei operațiuni, sau a unui set de operații, de a rula în întregime, fără a putea fi întreruptă înainte de instrucțiunea finală.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. fonction, lat. fonctio, -onis)
1. activitate care tinde spre un anumit scop.
2. activități specifice atașate ființei umane, naturii sale, sexului său, personalității sale (ex. ~a maternă).
3. activități atașate ființei umane ca membru al unei societăți (ex. ~ politică).
4. activități specifice, de natură profesională, atașate unei persoane.
5. activitate, atribuție determinată, legată de un loc de muncă, de un birou.
6. ansamblu de obligații și îndatoriri inerente exercitării unei activități administrative.
7. (prin ext.) însărcinare, slujbă.
8. ~ publică = funcție exercitată în cadrul unei administrații, unei organizații dependentă de stat.
9. (biologie) ansamblu de proprietăți active ale unui organ (ex. ~a de reproducere).
10. (biologie) activitate la care un organ este adaptat datorită structurii sale.
11. (matem.) relație între două mulțimi de elemente X și Y care asociază fiecărui element al lui X un element al lui Y (mulțimea X se numește domeniu și mulțimea Y se numește codomeniu).
12. (logică) operație care prin aplicare asupra unui argument îi conferă acestuia o valoare corespunzătoare.
13. (mat., log.) relație constantă între două sau mai multe variabile, astfel încât orice modificare a valorii uneia să corespundă în mod regulat unei modificări a valorii celorlalte.
14. (programare) transformarea unui obiect într-un alt obiect; (în special) subrutină care returnează un rezultat.
15. (gramatică) relații reciproce între termenii unei propoziții și care asigură echilibrul acesteia.
16. (gramatică) relație gramaticală pe care elementele unei structuri (categoriile) o întrețin între ele.
17. (muzică) locul unui acord într-o suită sau o serie muzicală, constând de obicei din tonică, subdominantă și dominantă.
18. (glosematică) orice relație între doi termeni.
19. (psihologie) ansamblu de operații la care pot contribui activitățile noastre psihice și care sunt caracteristice acestora.
20. (chimie) grup remarcabil de atomi care are o reactivitate specială în interiorul unei molecule.
21. (loc.) în ~ de = în raport cu cineva sau ceva care poate varia.
22. (loc.) a fi în ~ de = a fi în raport, în relație cu cineva sau ceva care poate varia.
23. (var.) funcțiune.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. invocation, lat. invocatio)
1. acțiunea de a invoca și rezultatul ei; invocare.
2. acțiunea de a chema ajutorul sau prezența unei ființe superioare, în special prin rugăciune; (prin metonimie) rugăciune scurtă.
3. procedeu artistic, rugăminte prin care poetul se adresează muzelor sau unor divinități pentru a-l inspira.
4. (programare) acțiunea de a invoca o funcție: apel.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. modulaire, engl. modular)
1. referitor la un modul, de modul.
2. care este proiectat din elemente care pot fi asamblate în diverse moduri.
3. care se bazează pe utilizarea modulului.
4. constituit dintr-un ansamblu de module sau subansambluri.
5. (programare) care constă în gruparea funcțiilor în module legate între ele prin interfețe.
6. (sisteme informatice, rețele etc.) care pot crește prin adăugarea de elemente (module) autonome sau interconectate.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. concatena)
1. acțiunea de a concatena și rezultatul ei.
2. (chimie) înșiruire, alipire a diverselor elemente.
3. (programare) acțiunea de înlănțuire, de punere cap la cap a două șiruri de caractere.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (cf. fr., engl. compilable)
2. (programare) califică codul sursă care poate fi compilat.