Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. direct, lat. directus)
1. adj. care duce de-a dreptul la ţintă, drept, fără ocoluri.
2. în linie ~ă = din tată în fiu.
3. imediat, nemijlocit, fără intermediar.
4. vorbire ~ă sau stil ~ = procedeu sintactic sau stilistic de redare fidelă a spuselor cuiva, printr-un verb sau alt cuvânt de declaraţie; complement ~ = complement care exprimă obiectul asupra căruia se răsfrânge direct acţiunea unui verb tranzitiv; propoziţie completivă ~ă (şi s. f.) = propoziţie cu funcţie de complement direct pe lângă un verb tranzitiv din regentă.
5. adj., adv. (care are loc) fără ascunzişuri, făţiş, drept.
6. adv. fără înconjur, de-a dreptul.
7. (mat.; despre mărimi variabile) ~ proporţionale = care depind una de alta, astfel încât creşterea (sau descreşterea) uneia de un număr de ori provoacă creşterea (respectiv descreşterea) celeilalte de acelaşi număr de ori.
8. s. n. (radio, tv.) în ~ = transmis pe viu, în momentul producerii evenimentului.
9. s. f. (box) lovitură aplicată prin întinderea mâinii înainte.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. directivité)
1. proprietate a unei surse (respectiv a unui receptor) de radiaţii de a emite (recepţiona) preferenţial radiaţia în (din) anumite direcţii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. solstice, lat. solstitium)
1. fiecare dintre cele două momente ale anului (21 iunie şi 22 decembrie) când Pământul se găseşte la cea mai mare distanţă de Soare şi care marchează ziua (respectiv noaptea) cea mai lungă.