Dictionar

clasament

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. classement)

1. acțiunea de clasare, de punere într-o anumită ordine; rezultatul acestei acțiuni.
2. repartiție pe clase.
3. atribuirea unui loc sau rang la ceva sau cuiva în funcție de meritul sau valoarea acestuia.
4. ordine a reușitei concurenților într-o competiție (sportivă).
 

competiție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. compétition, lat. competitio)

1. luptă, rivalitate simultană între mai multe persoane sau grupuri de oameni care urmăresc același scop.
2. tip de eveniment în care mai multe persoane concurează pentru a câștiga; concurs, întrecere (sportivă).
3. (biol.) concurență existentă între indivizi din aceeași specie sau indivizi din specii diferite pentru a monopoliza resursele unui anumit mediu; luptă pentru existență.
4. (var.) competițiune.
 

descalifica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. disqualifier)

1. tr. a declara (pe cineva) nedemn de stimă, de respect; a dezonora.
2. a exclude dintr-o competiție (sportivă) pentru comportare necorespunzătoare, abateri, încălcarea anumitor reguli etc.
3. refl. a-și pierde calificarea profesională.
 

dispută

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dispute)

1. dezbatere, discuție aprinsă, controversă (cu privire la un subiect, la o temă); (p. ext.) diferend, ceartă.
2. competiție (sportivă).
 

omologa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. homologuer)

1. a confirma valoarea sau autenticitatea unui înscris.
2. a recunoaște oficial o performanță (sportivă).
3. a confirma oficial calitățile unui produs.
 

team

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. team)

1. echipă (sportivă).