Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. agranulocyte)
1. (biochimie) globulă albă care are puține granule citoplasmatice și o cantitate limitată de citoplasmă (spre deosebire de granulocit); leucocită negranulată.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. aspirer, lat. adspirare)
1. tr. a trage aer în plămâni; a inspira.
2. (despre o pompă) a absorbi (un fluid, praful etc.)3. a pronunţa un sunet, întovărăşindu-l de un sunet laringal.
3. intr. (fig.) a năzui, a tinde (spre).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. cognitif)
1. care se referă la cunoaștere; care este capabil de cunoaștere.
2. (psihologie aplicată) care se referă la mijloacele și mecanismele de dobândire a cunoștințelor.
3. test ~ = test de cunoștințe sau de eficiență (spre deosebire de testul de aptitudini).
4. (lingvistică) funcție ~ă = funcția de comunicare care se traduce în limbaj prin fraza asertivă folosită pentru a informa, pentru a face cunoscut un gând unui interlocutor; funcție referențială a limbajului.
5. psihologie ~ă = studiul științific al proceselor mentale precum atenția, utilizarea limbajului, memoria, percepția, rezolvarea problemelor, creativitatea și raționamentul; psihologia cunoașterii.
6. (psihologie) tulburare ~ă = termen care desemnează o tulburare mintală care afectează în special și în principal memoria.
7. (psihologie) disonanță ~ă = disconfort mental cauzat de două cogniții ireconciliabile.
8. bulă ~ă = limitarea conexiunilor sociale ale unei persoane prin cultura sa și informațiile accesibile acesteia prin intermediul noilor tehnologii.
9. hartă ~ă = diagramă care permite de a reprezenta vizual și de a urma calea asociativă a gândirii.
Parte de vorbire: vb. intr. (înv.)
Origine: (după lat. concurrere)
1. a se întâlni într-un punct, venind din mai multe direcții; a tinde (spre), a se întinde (într-un punct); a converge.
2. a lucra împreună; a participa la elaborarea unei opere sau la realizarea unei acțiuni comune; a colabora; a conlucra; a coopera.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. conventionnel, lat. conventionalis)
1. adj. stabilit prin convenţie.
2. semn ~ = semn special care reprezintă, pe o hartă sau pe un desen, un lucru din natură.
3. lipsit de naturaleţe; artificial, factice; arme ~e = arme clasice, cunoscute şi folosite de mult (spre deosebire de armele recente, nucleare, biologice şi chimice).
4. s. m. membru al Convenţiei (4).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. couleur, lat. color)
1. senzaţie, impresie produsă asupra ochiului omenesc de radiaţiile luminoase de diferite frecvenţe; aspectul colorat al corpurilor.
2. ~ caldă = culoare aflată în prima jumătate a domeniului radiaţiilor luminoase (spre infraroşu). ~ rece - culoare din cea de-a doua jumătate a domeniului radiaţiilor luminoase (spre ultraviolet); ~ fundamentală = fiecare dintre culorile (roşu, galben, albastru) care nu pot fi obţinute prin amestecul altor culori; de ~ = (despre oameni) cu pigmentaţie neagră, galbenă etc.
3. (fig.) opinia unei persoane, a unui ziar, a unui partid politic etc.
5. fel de a evoca, de a descrie plastic pe cineva sau ceva.
6. ~ locală = reproducere exactă, într-o operă literară, a fizionomiei sau a obiceiurilor unui popor, ale unei ţări, epoci etc.
7. materie, substanţă colorantă; vopsea.
8. fiecare dintre cele patru categorii de semne ale cărţilor de joc (pică, treflă, caro şi cupă).