emanaționism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. émanationnisme)

1. (teologie) ideea că totul emană din altceva și că lucrurile originale și cele mai perfecte emană direct de la Dumnezeu; emanatism.

haos

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr., lat. chaos)

1. (în mitologia greacă) stare primitivă de neorganizare în care, după presupunerea celor vechi, s-ar fi aflat materia înainte de apariția universului cunoscut de om; (în unele concepții teogonice) prăpastie fără fund în care s-ar fi găsit într-un amestec confuz și dezordonat elementele și materia înainte de organizarea lumii; abis.
2. (teologie) confuzia generală a elementelor înainte de separarea și aranjarea lor pentru a forma lumea; starea vagă și vidă a pământului înainte de intervenția creatoare a lui Dumnezeu.
3. stare generală de mare confuzie, dezordine mare, învălmășeală, neorganizare.
4. (fig.) ceea ce este sau pare a fi neorganizat, dezordonat, confuz, uneori incoerent sau obscur.
5. (fig.) (în special) dezordine socială, politică sau economică; stare de frământare și anarhie.
6. (var.) (înv.) caos, chaos.

impecabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. impeccabilité)

1. calitatea sau starea a ceea ce este impecabil; perfecțiune, desăvârșire.
2. caracterul a ceea ce este perfect executat, ireproșabil.
3. (teologie) starea celui care este incapabil să păcătuiască.

unitiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. unitif)

1. care unește; propriu a uni; unificator.
2. (teologie) viața ~ă = viață în uniune cu Dumnezeu.
3. (anat.) fibre ~e ale inimii = fibre musculare comune părților stângi și drepte ale inimii.

epectază

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (gr. epektasis „urcuș”, „întindere”)

1. (teologie) progresul omului spre Dumnezeu.
2. progres în virtute și acțiune; aspirație permanentă spre desăvârșire.
3. (sexualitate) moarte în timpul orgasmului.