Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. colon)
1. semn de punctuaţie antică echivalent cu o pauză medie (două puncte sau punct şi virgulă în punctuaţia modernă).
2. subdiviziune a unui vers antic, a unei strofe sau a unei perioade.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Mark)
1. (în evul mediu) provincie în unele state, condusă de un margraf sau de un principe.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. piquette)
1. rachiu de drojdie îndoit cu apă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it., fr. sol)
1. inv. (muz.) treapta a cincea a gamei diatonice; sunetul şi nota corespunzătoare.
2. coarda, clapa unui instrument care dă acest sunet.
3. denumirea uneia dintre chei.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. accorder, lat. accordare)
1. a da; a concede; a atribui.
2. a stabili un acord (4) între cuvintele unei propoziţii.
3. a da coardelor, sunetului unui instrument muzical un anumit ton.
4. a sintoniza.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr., engl. acre)
1. unitate de măsură a suprafeţelor agricole (4046,86 m2), în ţările anglo-saxone.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. altostratus)
1. formaţie de nori pentru timpul închis, la o altitudine medie de 3000-4000 m, în forma unui strat uniform, de culoare cenuşie sau albăstruie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. antimonique)
1. (chimie) care conține antimoniu sau are unele dintre proprietățile sale.
2. (chimie) acid ~ = acid al antimoniului cu formula H3SbO4.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. appelant)
2. adj., s. m. f. (cel) care face un apel (4).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aréostyle)
1. intercolonament în care intervalul dintre două coloane consecutive este de 3 la 4 diametre.