Dictionar

adamantin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adamantin, lat. adamantinus)

1. diamantin.
2. (despre elemente histologice) care produce emailul dinţilor.
 

adamantină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. adamantine)

1. substanţă albă care acoperă coroana dentară.
 

adamantinom

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. adamantinome)

1. (med.) tumoare dentară malignă; ameloblastom.
2. (med.) tumoră invazivă și distructivă rezultată din transformarea malignă a mugurilor dinților din maxilarul inferior.
 

ADAMANTO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (gr. adamas, -antos „smalț”)

1. „smalț dentar, țesut adamantin”.
 

adamantoblast

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. adamantoblaste)

1. celulă care produce ţesutul adamantin.
 

adamantoliză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. adamantolyse)

1. proces de distrugere a ţesutului adamantin.
 

adamantoblast

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. adamantoblaste)

1. celulă care produce ţesutul adamantin.
 

adamantoliză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. adamantolyse)

1. proces de distrugere a ţesutului adamantin.
 

adamic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adamique, cf. Adam – numele primului om biblic)

1. care se referă la Adam, propriu lui Adam.
 

adamism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. adamisme)

1. doctrină a unor eretici din primele secole ale creştinismului, care apăreau goi în adunări; doctrina adamiților.
2. orientare în cadrul akmeismului, care manifesta preferinţa pentru elementul biologic primitiv.
 

adamit, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. adamite)

1. membru al unei secte care pretinde că găsește inocența lui Adam dinaintea păcatului și care, pretinzând că imită nuditatea lui Adam, respinge utilizarea îmbrăcămintei în adunări; eretic, adept al adamismului.
 

ameloblastom

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. améloblastome)

1. (med.) tumoră maxilară de origine dentară; adamantinom.