Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. afghan)
1. adj., s. m. f. (locuitor) din Afganistan.
2. (s. f.) limbă indo-europeană vorbită de afgani.
3. s. m. câine de companie decorativ, de origine afgană.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. afghani)
1. unitatea monetară a Afganistanului.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. persan)
1. adj., s. m. f. (locuitor) din Persia (Iran).
2. adj. care aparține Iranului.
3. artă ~ă = artă care se caracterizează prin palate monumentale, decorate cu stucaturi și mozaicuri, cu cărămizi smălțuite și policrome, cu alto- și basoreliefuri rupestre, prin arte decorative de o mare fantezie și o execuție desăvârșită, constituind o sinteză a tradițiilor locale și a artei arabe; covor ~ = covor de calitate superioară (confecționat la origine în Persia).
4. (s. f.) limbă neoiraniană vorbită în Iran și Afganistan.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. pul)
1. monedă divizionară în Afganistan, a suta parte dintr-un afgani.
Parte de vorbire: nume propriu
Origine: (rus. Таджикистан „țara tadjicilor”)
1. (geografie) țară din Asia cu capitala la Dușanbe, înconjurată de Afganistan, China, Kârgâzstan și Uzbekistan.
2. (abreviere) TJK.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (cf. bg. ковору)
1. țesătură groasă de lână, bumbac etc., cu desene decorative, cu care se acoperă o masă, o platformă, podeaua unei încăperi etc.
2. (prin ext.) țesătură țărănească cu model, făcută la război; scoarță, velință, zăvastă.
3. ~ oriental = ~ cel mai adesea înnodat (nod persan sau nod turc), provenind în principal din Turcia, fostele teritorii URSS, Iran, Afganistan, India sau China.
4. (fig.) strat de vegetație care se întinde pe pământ.