Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. albanis, it. albanese)
1. adj., s. m. f. (locuitor) din Albania.
2. (s. f.) limbă indo-europeană vorbită în Albania.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (cf. fr. albanologue)
1. specialist în albanologie, în albaneză şi Albania; albanist.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (tc. imam bayıldı)
1. mâncare rece pregătită din vinete fierte înăbușite, umplute cu legume; preparat originar din Turcia și popular și în țările vecine (Grecia, Albania, Bulgaria...), precum și în lumea arabă.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (lat. Graecia „țara grecilor”)
1. (istorie) țară locuită de greci (Grecia actuală, Bulgaria, Asia Mică, Cipru, Magna Grecia et cetera).
2. (geografie) țară europeană situată la capătul sudic al Peninsulei Balcanice și având capitala la Atena, mărginită la nord de Albania și Macedonia de Nord, la nord-est de Bulgaria și Turcia, la est de Marea Egee, la sud de Marea Mediterană și la vest de Marea Ionică.