Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. apollon)
1. (fam.) om de mare frumusețe; tânăr foarte frumos; adonis, efeb.
2. (zool.) numele unui fluture diurn viu colorat; (înv.) parnasian.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apologue, lat. apologus, gr. apologos)
1. scurtă povestire (în proză) cu intenţii moralizatoare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Apologet)
1. cel care laudă cu un zel excesiv o persoană, o idee etc.; apologist.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. apologétique)
1. adj. care conţine o apologie.
2. s. f. ramură a teologiei care are ca scop apărarea creştinismului.
3. sistem preconceput, teorie etc. prin care se elogiază neîntemeiat o persoană, o idee, un sistem etc.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (apologet + -ism)
1. laudă exagerată, apărare servilă și interesată; apologie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apologie, lat., gr. apologia)
1. laudă exagerată, apărare servilă şi interesată; apologetism.
2. scriere, cuvântare prin care se ia apărarea cuiva sau a ceva.
Parte de vorbire: s.
Origine: (apologie + -ism)
1. discurs cu nuanţă ironică, în care oratorul face adversarului o concesie fără valoare.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. apollinisch)
1. referitor la zeul Apolo; apolinar.
2. luminos, senin, echilibrat.
3. (la Nietzsche) spirit meditativ, caracterizat prin echilibru, armonie, măsură, claritate în gândire.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Apologet)
1. cel care laudă cu un zel excesiv o persoană, o idee etc.; apologist.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. apologétique)
1. adj. care conţine o apologie.
2. s. f. ramură a teologiei care are ca scop apărarea creştinismului.
3. sistem preconceput, teorie etc. prin care se elogiază neîntemeiat o persoană, o idee, un sistem etc.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (apologet + -ism)
1. laudă exagerată, apărare servilă și interesată; apologie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apologie, lat., gr. apologia)
1. laudă exagerată, apărare servilă şi interesată; apologetism.
2. scriere, cuvântare prin care se ia apărarea cuiva sau a ceva.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. apologiste)
1. cel care, prin discursuri și scrieri, ia apărarea publică a unei personalități sau a unei cauze; apologet.