Dictionar

Rezultate principale (Apolo;):

Apolo

Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. apollon)

1. (fam.) om de mare frumusețe; tânăr foarte frumos; adonis, efeb.

2. (zool.) numele unui fluture diurn viu colorat; (înv.) parnasian.


Rezultate secundare (Apolo;):

Apolog

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apologue, lat. apologus, gr. apologos)

1. scurtă povestire (în proză) cu intenţii moralizatoare.


Apologet

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Apologet)

1. cel care laudă cu un zel excesiv o persoană, o idee etc.; apologist.

2. autor de apologii (2).


Apologetic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. apologétique)

1. adj. care conţine o apologie.

2. s. f. ramură a teologiei care are ca scop apărarea creştinismului.

3. sistem preconceput, teorie etc. prin care se elogiază neîntemeiat o persoană, o idee, un sistem etc.


Apologetism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (apologet + -ism)

1. laudă exagerată, apărare servilă și interesată; apologie.


Apologie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apologie, lat., gr. apologia)

1. laudă exagerată, apărare servilă şi interesată; apologetism.

2. scriere, cuvântare prin care se ia apărarea cuiva sau a ceva.


Apologism

Parte de vorbire: s.
Origine: (apologie + -ism)

1. discurs cu nuanţă ironică, în care oratorul face adversarului o concesie fără valoare.


Apolinic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. apollinisch)

1. referitor la zeul Apolo; apolinar.

2. luminos, senin, echilibrat.

3. (la Nietzsche) spirit meditativ, caracterizat prin echilibru, armonie, măsură, claritate în gândire.


Apologet

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Apologet)

1. cel care laudă cu un zel excesiv o persoană, o idee etc.; apologist.

2. autor de apologii (2).


Apologetic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. apologétique)

1. adj. care conţine o apologie.

2. s. f. ramură a teologiei care are ca scop apărarea creştinismului.

3. sistem preconceput, teorie etc. prin care se elogiază neîntemeiat o persoană, o idee, un sistem etc.


Apologetism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (apologet + -ism)

1. laudă exagerată, apărare servilă și interesată; apologie.


Apologie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apologie, lat., gr. apologia)

1. laudă exagerată, apărare servilă şi interesată; apologetism.

2. scriere, cuvântare prin care se ia apărarea cuiva sau a ceva.


Apologist, -ă

Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. apologiste)

1. cel care, prin discursuri și scrieri, ia apărarea publică a unei personalități sau a unei cauze; apologet.