Dictionar

Rezultate secundare (Aristotel):

Aristotelian, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (engl. aristotelian)

1. I. care este în concordanță cu aristotelismul, sistemul filozofic al lui Aristotel; aristotelic, aristotelician.

2. II. adept al aristotelismului; susținător al doctrinei lui Aristotel; aristotelician.


Aristotelic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aristotélique)

1. referitor la Aristotel sau la filosofia sa; propriu lui Aristotel; aristotelian, aristotelician.


Aristotelician, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. aristotélicien)

1. I. care este în concordanță cu aristotelismul, sistemul filozofic al lui Aristotel; aristotelic, aristotelian.

2. II. adept al aristotelismului; susținător al doctrinei lui Aristotel; aristotelian. .


Aristotelism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aristotélisme)

1. concepţie filozofică a lui Aristotel, care, având ca punct de plecare recunoaşterea primordialităţii naturii faţă de cunoaştere, arată generalul există în lucrurile individuale, esenţa există în obiecte şi adevăratele „substanţe” sunt lucrurile materiale concrete percepute prin simţuri.


Aristotelian, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (engl. aristotelian)

1. I. care este în concordanță cu aristotelismul, sistemul filozofic al lui Aristotel; aristotelic, aristotelician.

2. II. adept al aristotelismului; susținător al doctrinei lui Aristotel; aristotelician.


Aristotelic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aristotélique)

1. referitor la Aristotel sau la filosofia sa; propriu lui Aristotel; aristotelian, aristotelician.


Aristotelician, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. aristotélicien)

1. I. care este în concordanță cu aristotelismul, sistemul filozofic al lui Aristotel; aristotelic, aristotelian.

2. II. adept al aristotelismului; susținător al doctrinei lui Aristotel; aristotelian. .


Aristotelism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aristotélisme)

1. concepţie filozofică a lui Aristotel, care, având ca punct de plecare recunoaşterea primordialităţii naturii faţă de cunoaştere, arată generalul există în lucrurile individuale, esenţa există în obiecte şi adevăratele „substanţe” sunt lucrurile materiale concrete percepute prin simţuri.


Averroist, -ă

Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. averroïste)

1. I. referitor la Averroes (1126- 1198), la scrierile sau doctrinele sale.

2. II. adept al averroismului.

3. susținător al lui Averroes, filozof arab care a legat filozofia lui Aristotel de Coran.


Categoremă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. catégorème)

1. (log.; la Aristotel) noţiune universală care serveşte la stabilirea unor relaţii între lucruri.