Dictionar

aristotelian, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (engl. aristotelian)

1. I. care este în concordanță cu aristotelismul, sistemul filozofic al lui Aristotel; aristotelic, aristotelician.
2. II. adept al aristotelismului; susținător al doctrinei lui Aristotel; aristotelician.
 

aristotelic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aristotélique)

1. referitor la Aristotel sau la filosofia sa; propriu lui Aristotel; aristotelian, aristotelician.
 

aristotelician, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. aristotélicien)

1. I. care este în concordanță cu aristotelismul, sistemul filozofic al lui Aristotel; aristotelic, aristotelian.
2. II. adept al aristotelismului; susținător al doctrinei lui Aristotel; aristotelian. .
 

aristotelism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aristotélisme)

1. concepție filozofică a lui Aristotel, care, având ca punct de plecare recunoașterea primordialității naturii față de cunoaștere, arată că generalul există în lucrurile individuale, că esența există în obiecte și că adevăratele „substanțe” sunt lucrurile materiale concrete percepute prin simțuri.
 

aristotelian, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (engl. aristotelian)

1. I. care este în concordanță cu aristotelismul, sistemul filozofic al lui Aristotel; aristotelic, aristotelician.
2. II. adept al aristotelismului; susținător al doctrinei lui Aristotel; aristotelician.
 

aristotelic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aristotélique)

1. referitor la Aristotel sau la filosofia sa; propriu lui Aristotel; aristotelian, aristotelician.
 

aristotelician, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. aristotélicien)

1. I. care este în concordanță cu aristotelismul, sistemul filozofic al lui Aristotel; aristotelic, aristotelian.
2. II. adept al aristotelismului; susținător al doctrinei lui Aristotel; aristotelian. .
 

aristotelism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aristotélisme)

1. concepție filozofică a lui Aristotel, care, având ca punct de plecare recunoașterea primordialității naturii față de cunoaștere, arată că generalul există în lucrurile individuale, că esența există în obiecte și că adevăratele „substanțe” sunt lucrurile materiale concrete percepute prin simțuri.
 

averroist, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. averroïste)

1. I. referitor la Averroes (1126- 1198), la scrierile sau doctrinele sale.
2. II. adept al averroismului.
3. susținător al lui Averroes, filozof arab care a legat filozofia lui Aristotel de Coran.
 

categoremă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. catégorème)

1. (log.; la Aristotel) noțiune universală care servește la stabilirea unor relații între lucruri.