Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. byzantin, lat. bysantinus)
1. propriu Bizanţului sau Imperiului Bizantin.
2. artă ~ă = artă caracterizată prin predominarea cupolei, a suprafeţelor şi liniilor curbe în arhitectură şi printr-o varietate de culori în ornamentaţie.
3. (fig.) intrigant; perfid, corupt.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. byzantinisme)
1. caracter, influenţă bizantină (în arhitectură, ornamentaţie).
2. stil specific culturii şi artei, modului de viaţă şi mentalităţii din Imperiul Bizantin; mod de a acţiona prin corupţie, dezordine (politică) şi intrigă.
3. predilecţie pentru disputele subtile şi inutile.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. byzantiniste)
1. specialist în bizantinistică, studiul Imperiului Bizantin; bizantinolog.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (germ. Byzantinistik)
1. ramură interdisciplinară a științelor umanistice care se ocupă cu istoria, cultura, portul, religia, arta, știința, economia și politica Imperiului Bizantin; bizantinologie.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (bizantin + -iza)
1. a imita arta bizantină.
2. a recurge la subtilităţi şi pedanterii în purtare.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. byzantinologue)
1. specialist în bizantinologie, studiul Imperiului Bizantin; bizantinist.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. annona)
1. (în Roma antică, în perioada imperiului) obligaţie a populaţiei de a aproviziona oraşele şi armata.
2. (în Imperiul Bizantin) tain al soldaţilor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. arabe, lat. arabus)
1. adj., s. m. f. (locuitor, popor) din Orientul Apropiat şi din nordul Africii.
2. adj. care aparţine arabilor; arabic (1).
3. arta ~ă = artă, o sinteză între elementele mesopotamiene, persane şi bizantine, cu influenţe ale tradiţiei locale, prezentând în construcţii (moschei, palate, mausolee) curtea interioară încadrată de porticuri, iar în artele decorative ornamentul geometric şi floral; cifră ~ă = simbol grafic, element al sistemului de numeraţie zecimal.
4. (despre cai) care aparţine unei rase originare din Pen. Arabia.
5. (s. f.) limbă semitică ale cărei dialecte sunt vorbite de arabi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., gr. basileus)
1. (în Grecia homerică) titlu purtat de conducătorii tribali.
2. (în Atena) titlu al celui de-al doilea arhonte.
3. titlu purtat de împăraţii bizantini şi de regii persani până la cucerirea arabă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. basilicorum libri)
1. colecţie de legi juridice publicate de unii împăraţi bizantini.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (it. basilissa)
2. titlu de împărăteasă în Imperiul Bizantin.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. byzantin, lat. bysantinus)
1. propriu Bizanţului sau Imperiului Bizantin.
2. artă ~ă = artă caracterizată prin predominarea cupolei, a suprafeţelor şi liniilor curbe în arhitectură şi printr-o varietate de culori în ornamentaţie.
3. (fig.) intrigant; perfid, corupt.