Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (it. castigliano, fr. castillian)
2. (s.f.) limbă romanică vorbită în Spania; limba spaniolă.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (cf. it. castigliano, fr. castillian)
1. (lingv.) limba oficială a Spaniei și a multor țări din America; limba spaniolă.
2. (lingv.) dialectul romanic vorbit în Evul Mediu în Regatul Castiliei, din care provine spaniola actuală.
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (it. castigliano, fr. castillian)
2. (s.f.) limbă romanică vorbită în Spania; limba spaniolă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (sp. comuneros)
1. pl. denumire a oraşelor libere din Castilia, care s-au răsculat împotriva absolutismului regal în 1520.
2. curent de stânga din revoluţia spaniolă din 1820-1823, care reprezenta interesele burgheziei mici şi mijlocii.
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. hispanophone)
1. (vorbitor) de limbă spaniolă.
2. (persoană) care vorbește spaniolă (castiliană).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. marranes)
1. pl. (în Castilia şi Portugalia) evrei rămaşi fideli iudaismului.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. mudéjar, sp. mudejar)
1. adj., s. m. (musulman) rămas în Castilia după recucerirea creștină.
2. adj. artă ~ = artă dezvoltată în sec. XII-XV în Spania în teritoriul aflat sub stăpânirea feudalității catolice, cu motive, forme și structuri islamice (arcul în formă de potcoavă, decorul în care împletitura și motivele sunt stilizate până la arabesc, policromia exterioară a edificiilor, preferința pentru lemnul sculptat în casetoane sau pentru ceramica cu reflexe metalice etc.).
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. fr andalou)
1. I. referitor la Andaluzia sau la andaluzi.
2. originar din Andaluzia, specific Andaluziei.
3. dialect ~ = dialect vorbit în Andaluzia, variantă de castiliană.
4. II. persoană care face parte din populația de bază a Andaluziei.