Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. Coran, germ. Koran)
1. cartea sfântă la musulmani, care conţine învăţăturile profetului Mahomed.
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. averroïste)
1. I. referitor la Averroes (1126- 1198), la scrierile sau doctrinele sale.
2. II. adept al averroismului.
3. susținător al lui Averroes, filozof arab care a legat filozofia lui Aristotel de Coran.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. coufique)
1. care este fără puncte diacritice (vorbind despre o scriere arabă veche, folosită mai întâi pentru caligrafia Coranului, apoi în inscripții ornamentale și monede).
2. scriere ~ă = formă veche de scriere arabă, pentru caligrafierea Coranului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. hanif)
1. nume dat în Coran celor care posedă o credinţă pură, adevărată.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. islamisme)
1. religie monoteistă, influenţată de creştinism şi mozaism, întemeiată de Mahomed în sec. VII şi bazată pe perceptele Coranului; islam, mahomedanism.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (după fr. mahométisme)
1. religie caracterizată printr-un monoteism sever, sau credința într-un singur Dumnezeu și creator al tuturor lucrurilor, fondată de profetul Mahomed și bazată pe Coran; mahometism, islamism.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. mutasilites)
1. pl. gânditori musulmani din sec. VIII şi IX care negau dogma despre caracterul increat şi veşnic al Coranului.