Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. coufique)
1. care este fără puncte diacritice (vorbind despre o scriere arabă veche, folosită mai întâi pentru caligrafia Coranului, apoi în inscripții ornamentale și monede).
2. scriere ~ă = formă veche de scriere arabă, pentru caligrafierea Coranului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. islamisme)
1. religie monoteistă, influenţată de creştinism şi mozaism, întemeiată de Mahomed în sec. VII şi bazată pe perceptele Coranului; islam, mahomedanism.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. mutasilites)
1. pl. gânditori musulmani din sec. VIII şi IX care negau dogma despre caracterul increat şi veşnic al Coranului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. surate)
1. denumire a capitolelor Coranului, clasificate după lungime.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (tc. ulema)
1. doctor în legea musulmană, interpret al Coranului.
2. (var.) ulama, ulemă, ulima, (s.m.) uleman.