Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. corinthien)
1. care aparține Corintului sau corintienilor; privitor la Corint sau Corintieni; corintic.
2. care face parte din populația Corintului; originar din Corint.
3. se spune despre un ordin arhitectural grecesc, caracterizat de o mare bogăție de elemente și de un capitel decorat cu două rânduri de frunze de acant; care aparține acestui ordin.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. korinthisch)
1. din Corint; corintian.
2. ordin ~ = ordin arhitectonic din Grecia antică caracterizat prin coloane zvelte decorate cu caneluri, cu capitelul înalt, împodobit cu sculpturi reprezentând frunze de acantă în volută.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. campane, lat., it. campana, clopot)
1. capitel al unei coloane corintice sau dorice.
2. construcţie de metal în formă de clopot, care leagă camera de lucru a unui cheson (3) cu exteriorul; ecluză (2) cu aer comprimat.
3. (muz.; pl.) instrument de percuţie din metal, în formă de cupă răsturnată, pusă în vibraţie prin lovirea cu un ciocan de lemn; clopote.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. composite, lat. compositus)
1. alcătuit din elemente sau materiale diferite.
2. ordin ~ (şi s. n.) ordin arhitectonic la romani, care îmbină capitelul corintic cu voluta ionică.
3. s. n. pl. (tehn.) materiale care reunesc elemente diferite într-un singur produs.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. corinthien)
1. care aparține Corintului sau corintienilor; privitor la Corint sau Corintieni; corintic.
2. care face parte din populația Corintului; originar din Corint.
3. se spune despre un ordin arhitectural grecesc, caracterizat de o mare bogăție de elemente și de un capitel decorat cu două rânduri de frunze de acant; care aparține acestui ordin.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. korinthisch)
1. din Corint; corintian.
2. ordin ~ = ordin arhitectonic din Grecia antică caracterizat prin coloane zvelte decorate cu caneluri, cu capitelul înalt, împodobit cu sculpturi reprezentând frunze de acantă în volută.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. isthmique)
2. jocuri ~e = serbări la vechii greci care se organizau din doi în doi ani, în Istmul Corintic, cu întreceri de lupte, alergări, aruncarea discului şi a suliţei etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. tigette)
1. (arhit.) partea din capul unei coloane corintiene, ornată cu frunze, din care pornesc volutele.