Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. dionysiaque, lat. dionysiacus, gr. dionysiakos)
1. referitor la Dionysos; extatic, pasionat, plin de fervoare; dionisian.
3. (la Nietzsche) care desemnează predominanţa impulsivă a pasiunilor, a simţurilor dezlănţuite, beţia extatică.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. dionysien)
1. referitor la Dionysos (zeul vinului și al viței de vie, în mitologia greacă); sălbatic, irațional și indisciplinat; dionisiac.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (dionisian + -ism)
1. calitățile lui Dionysos; caracter dionisiac.
Parte de vorbire: s.f. pl.
Origine: (fr. dionysies)
1. (în Grecia antică) serbări în cinstea zeului Dionysos, care aveau loc toamna și primăvara; serbări dionisiace.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dithyrambe, lat. dithyrambus, gr. dityrambos)
1. (ant.) cântec în onoarea zeului Dionysos, executat cu prilejul sacrificării unei victime, menit să producă extazul colectiv cu ajutorul unor mişcări ritmice şi prin aclamaţii rituale.
2. poem liric pe un ton entuziast.
3. (fig.) elogiu exagerat adus cuiva.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. evoe, gr. euoi)
1. strigăt al bacantelor în onoarea lui Dionysos.