duhăit, -ă

Parte de vorbire:  adj. (reg.)  
Etimologie: (v. duhăi)

1. care are miros neplăcut.

duhăneală

Parte de vorbire:  s.f. (reg.)  
Etimologie: (duhăni + -eală)

1. acțiunea de a duhăni; fumat, (reg.) duhănire.

duhăni

Parte de vorbire:  vb. tr., intr. (reg.)  
Etimologie: (din duhan)

1. a fuma, a consuma tutun.
2. (var.) a dooni, a duana, a duhăna, a dohăni.

duhăvi

Parte de vorbire:  vb. (reg.)  
Etimologie: (v. duh)

1. a duhli.

duhli

Parte de vorbire:  vb. intr.  
Etimologie: (v. duh)

1. a mirosi urât.
2. (despre substanțe organice) a se altera din cauza căldurii.

duhovnicește

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (duhovnic + -ește)

1. în felul duhovnicilor; ca duhovnicii.

apotropaic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. apotropaïque)

1. (despre obiecte sau formule magice) destinat apărării împotriva duhurilor rele.

catolicism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. catholicisme)

1. confesiune creștină care recunoaște primatul și infailibilitatea papei de la Roma, iar în materie de credință, purcederea Sfântului Duh și de la Dumnezeu-fiul (filioque), existența purgatoriului etc.

confesor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. confesseur, lat. confessor)

1. preot care spovedește; duhovnic.

eter 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. éther, lat. aether, gr. aither, cer)

1. (chim.) combinație organică, obținută din alcooli sau fenoli, cu mare întrebuințare în industrie.
2. eter sulfuric (sau etilic) (adesea fără determinare) = lichid incolor, foarte volatil, inflamabil, cu miros puternic, obținut din alcool etilic și acid sulfuric și întrebuințat în medicină ca narcotic și dezinfectant, precum și în unele ramuri ale industriei.
3. substanță ipotetică (a cărei existență nu este admisă de fizica modernă), care ar umple întregul spațiu și ale cărei oscilații ar constitui undele electromagnetice.
4. fig. (învechit) aer, atmosferă, cer, văzduh.
5. (în concepția unor filozofi greci antici) al cincilea element al universului (alături de foc, apă, pământ și aer).

fetor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. fetore, lat. foetor)

1. miros puternic, neplăcut, duhoare.

filioque

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. filioque)

1. principiu dogmatic catolic potrivit căruia Sfântul Duh provine de la Dumnezeu-tatăl, cât și de la Dumnezeu-fiul.