Rezultate secundare (EN):
-ADEN
Parte de vorbire: sufix
Origine: (grec. aden „glandă”)
1. „glandă, ganglion; glandular, ganglionar”.
-CREN
Parte de vorbire: sufix
Origine: (gr. krene „izvor”)
-FEN
Parte de vorbire: sufix
Origine: (gr. phaino, -ein „a apărea”)
1. „aparent, evident, vizibil”.
-FREN
Parte de vorbire: sufix
Origine: (gr. phren „spirit, inteligență”)
-PIREN
Parte de vorbire: sufix
Origine: (gr. pyren, -enos „miez, sâmbure”)
-XEN
Parte de vorbire: sufix
Origine: (gr. xenos „oaspete, străin”)
1. „gazdă”.
Aalenian, -ă
Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. aalénien)
1. I. din primul etaj al jurasicului mediu (sau ultimul al jurasicului inferior).
2. care aparține aalenianului, specific aalenianului; care se referă la această perioadă.
3. II. primul etaj al jurasicului mediu sau ultimul etaj al jurasicului inferior.
Abac
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abaque, lat. abacus)
1. instrument de calculat din bile care se pot deplasa pe vergele orizontale paralele.
2. tabel sau diagramă care permite rezolvarea rapidă a unor calcule.
3. (matematică) diagramă sau grafic care oferă, prin lectură simplă, rezolvarea aproximativă a unei probleme numerice; nomogramă.
Abacă
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abaque, lat. abacus)
1. (arhitectură) partea superioară a capitelului unei coloane; placă de piatră care formează partea superioară a capitelului unei coloane și pe care se sprijină arhitrava.
2. (matematică) sistem de linii înscrise într-un plan, care corespund unei ecuații; nomogramă.
3. (fizică) reprezentare geometrică și algebrică a unui spectru luminos
Abacteriemic, -ă
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abactériémique)
1. (med.) care nu conține bacterii, pentru sângele unui bolnav.
2. (despre boli) care nu prezintă microbi în sângele circulant.
Abajur
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abat-jour)
1. dispozitiv pentru a rabata lumina unei lămpi.
2. acoperitoare de metal, de hârtie etc. care se pune la o lampă pentru a reflecta lumina într-o anumită direcție.
Abalienare
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (ab- + alienare, cf. engl. abalienation, fr. abaliénation, lat. abalienatio)
1. (med.) pierdere sau diminuare marcată și evidentă a facultăților mintale; alienație.