Rezultate secundare (Kant)):
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. imperativus, fr. impératif)
1. adj. care exprimă un ordin; poruncitor.
2. mod ~ (și s. n.) = mod verbal care exprimă o poruncă, un îndemn, etc.; propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție care cuprinde un asemenea mod.
3. care se impune ca o necesitate absolută.
4. s. n. necesitate categorică ce se impune necondiționat; obligație.
5. ~ categoric = (la Kant) principiu aprioric al „rațiunii practice” care fixa, în conștiința umană, norme morale universal valabile și veșnice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. noumène, germ. Noumenon, gr. noumenon)
1. (fil.) esenţă cognoscibilă numai prin raţiune, în opoziţie cu fenomenul.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. nouménal, germ. noumenal)
1. (doctrina lui Kant) care se referă la numen, al numenului; care este de ordinul noumenului, al inteligibilului.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. transcendant, lat. transcendens)
1. (fil.) care se află dincolo de orice domeniu dat, de lumea materială.
2. (la Kant) de dincolo de limitele cunoașterii experimentale; inaccesibil cunoașterii bazate pe experiență, care depășește limitele realității.
3. (mat.; despre numere) care nu poate fi rădăcina unui polinom cu coeficienții raționali; (despre ecuații) care nu se poate scrie sub forma unui polinom egalat cu zero.