kantele

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Kantele)

1. instrument popular carelian cu coarde întinse deasupra unei mici cutii de rezonanţă, care se ating cu degetele.

kanthal

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Kanthal)

1. aliaj de fier, crom, aluminiu şi cobalt, cu rezistivitate electrică superioară.

kantian, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. kantien)

1. I. referitor la kantianism, sistemul de filozofie fondat la sfârșitul secolului al XVIII-lea de Immanuel Kant.
2. care este specific lui Kant.
3. care se referă la filosofia lui Kant, este atașat sau este inspirat de ea.
4. II. adept al kantianismului.
5. susținător al filozofiei lui Kant.

kantianism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. kantianismo)

1. doctrina filozofică a lui Kant, care recunoaşte existenţa lumii materiale în afara conştiinţei, negând însă posibilitatea de a o cunoaşte.

criticism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. criticisme)

1. denumire dată de Kant filozofiei sale, considerând „critica cunoaşterii” drept condiţie prealabilă a oricărei cercetări filozofice.
2. tendinţă majoră în cultura modernă de autonomizare, de afirmare a raţionalităţii şi individualităţii.
3. tendinţa de a critica cu orice preţ, fără discernământ, de a exagera laturile negative ale lucrului criticat.

filodoxie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Philodoxie)

1. (la Kant; peior.) înclinaţie pentru argumentarea adevărului.

imperativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. imperativus, fr. impératif)

1. adj. care exprimă un ordin; poruncitor.
2. mod ~ (și s. n.) = mod verbal care exprimă o poruncă, un îndemn, etc.; propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție care cuprinde un asemenea mod.
3. care se impune ca o necesitate absolută.
4. s. n. necesitate categorică ce se impune necondiționat; obligație.
5. ~ categoric = (la Kant) principiu aprioric al „rațiunii practice” care fixa, în conștiința umană, norme morale universal valabile și veșnice.

kantian, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. kantien)

1. I. referitor la kantianism, sistemul de filozofie fondat la sfârșitul secolului al XVIII-lea de Immanuel Kant.
2. care este specific lui Kant.
3. care se referă la filosofia lui Kant, este atașat sau este inspirat de ea.
4. II. adept al kantianismului.
5. susținător al filozofiei lui Kant.

kantianism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. kantianismo)

1. doctrina filozofică a lui Kant, care recunoaşte existenţa lumii materiale în afara conştiinţei, negând însă posibilitatea de a o cunoaşte.

neocriticism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. néo-criticisme)

1. orientare filozofică franceză, inspirată de criticismul kantian.