accept

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Akzept)

1. înscris prin care cineva se obligă să achite o datorie la scadență.
2. acord, aprobare.

concept

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. concept, lat. conceptus)

1. idee, noțiune care constituie treapta cea mai înaltă de abstractizare în reflectarea realității.
2. ciornă, bruion, schiță.

copt

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT coctus
2. FR cuit
3. EN cooked; boiled
4. DE gekocht; gebacken
5. RU печёный
6. HU érett, főtt, sült

drept

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. directus, fr. droit)

1. art. picior drept.
2. știință care studiază regulile și legile conviețuirii în societate.
3. totalitatea normelor juridice care reglementează relațiile sociale dintr-un stat.
4. corp de legi.
5. știință (sau disciplină) care studiază dreptul.
6. ~ penal = ramură a dreptului care se ocupă de normele juridice cu caracter represiv.
7. ~ civil = ramură a dreptului care studiază și reglementează relațiile sociale (convertite în raporturi juridice) dintr-un stat.
8. ~ constituțional = totalitatea normelor fundamentale care reglementează relațiile privitoare la orânduirea social-economică și de stat; ramură a dreptului care studiază drepturile și datoriile cetățenilor decurgând din constituție.
9. ~ internațional = totalitatea normelor de drept care reglementează raporturile dintre state.
10. ~ natural = drept considerat ca imuabil și universal, care ar exista în afara structurilor sociale, decurgând fie din natura sau rațiunea umană, fie din voința sau rațiunea divină.
11. ~ comercial = ansamblu de reguli, de instituții și de practici aplicabile actelor de comerț, comercianților și societăților comerciale.
12. ~ administrativ = ansamblu de norme care reglementează organizarea și activitatea administrației.
13. ~ul muncii = totalitatea regulilor aplicabile raporturilor individuale sau colective ale salariaților.
14. (înv; și drit) putere, prerogativă legal recunoscută unei persoane (unei instituții, unui popor) de a avea o anumită conduită, de a se bucura de anumite privilegii etc.
15. (înv. și reg.) dreptate.

epopt

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Epopt, gr. epoptes)

1. (în Grecia antică) inițiat în cultul secret eleusin.

eucalipt

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. eucalyptus)

1. arbore gigant (sub)tropical, cu flori mici, verzi, și frunze persistente, din frunzele și scoarța căruia se extrag uleiuri folosite în farmacie și parfumerie, cu lemn, de o duritate excepțională.

abandon

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abandon)

1. acțiunea de a rupe legătura care atașa o persoană de un lucru sau de o altă persoană.
2. acțiunea de a înceta de a se ocupa de ceva sau de cineva.
3. actul de renunțare la o calitate, un loc de muncă sau o funcție.
4. părăsire a unei nave aflate în pericol de scufundare.
5. părăsire a unui bun sau renunțare la un drept.
6. renunțare la o cauză, credință etc.
7. cedare (la o stare, un sentiment).
8. (drept) actul prin care un debitor abandonează toate bunurile sale creditorilor săi, pentru a se proteja de urmărirea lor.
9. (sport) retragere dintr-o competiție.
10. ~ familial = părăsire a copiilor, a familiei.

abate (2)

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. abbattere, fr. abattre)

1. (tr., intr., refl.) a (se) îndepărta de la direcția inițială sau normală.
2. (fig.) a (se) îndepărta de la o normă fixată, de la o linie de conduită, de gândire etc.
3. (refl.) (despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) a se produce pe neașteptate (cu forță).
4. (refl.) a se năpusti (asupra).
5. (refl.) a se opri în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial).
6. (refl., intr.) a-i veni ideea, a-i trece prin minte; a i se năzări.
7. (tr.) a întrista, a deprima, a descuraja.
8. (tr.) a doborî, a culca la pământ.
9. (refl.) a cădea.

abatere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abate)

1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.
2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.
3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.
4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.
5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.
6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.
7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.
8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.
9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.
10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.
11. (gram.) excepție.
12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.
13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.
14. culcare pe pământ; doborâre.
15. (fig.) deprimare.

abdica

Parte de vorbire:  vb. intr.  
Etimologie: (fr. abdiquer, lat. abdicare)

1. a renunța la puterea pe care o exercită; a demisiona din funcție.
2. a abandona puterea suverană; a renunța la tron, la un drept.
3. (fig.) a renunța la ceva, a se resemna.
4. a renunța la o activitate din cauza greutăților întâmpinate.

abdominalgie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abdominalgie)

1. (med.) durere care apare între piept și regiunea pelviană; durere abdominală.

aberație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: ( fr. aberration, lat. aberratio)

1. abatere de la normal sau corect; (prin ext.) idee, noțiune, comportament; aberanță; absurditate.
2. (biol.) abatere de la tipul normal al speciei.
3. (bot.) abatere importantă față de tip; formă rezultată pe cale de mutație.
4. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic.
5. ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei.
6. ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizații pe marginea imaginilor.
7. unghi format de direcția adevărată și de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ.
8. (var.) (înv.) aberațiune.
9. (antonim) normalitate.