Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. autocunoaște)
1. faptul de a se autocunoaște; cunoaștere de către sine însuși.
2. (psih.) metodă introspectivă de cunoaștere a propriei persoane.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. concrește)
1. acțiunea de a concrește și rezultatul ei.
2. (bot.) creșterea a două sau mai multe tulpini de arbori la un loc.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (lat. crescere)
2. dezvoltare, mărire treptată.
3. sporire, mărire a numărului, volumului, intensității, duratei etc. unui lucru, unui fenomen etc.
5. ~a animalelor = ramură a agriculturii care are ca obiect înmulțirea și creșterea animalelor și păsărilor, a viermilor de mătase, a peștilor și stupăritului.
7. loc. adj. fără ~ = prost-crescut, needucat.
8. expr. bună-~ = educație aleasă.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (v. descrește)
1. faptul de a descrește; scădere, reducere, micșorare, împuținare.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (ne- + cunoaștere)
1. faptul de a nu poseda cunoștințe, informații, date asupra unui subiect, asupra unei probleme; lipsă de cunoaștere; neștiință.
Parte de vorbire: s.
Origine: (recunoaşte)
1. acţiunea de a (se) recunoaşte.
2. (jur.) act prin care un copil născut în afara căsătoriei dobândeşte o condiţie juridică asemănătoare celei a copilului născut în căsătorie.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abate)
1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.
2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.
3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.
4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.
5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.
6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.
7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.
8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.
9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.
10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.
12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.
13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.
14. culcare pe pământ; doborâre.
15. (fig.) deprimare.
Parte de vorbire: adj., adv., s.
Origine: (lat. absolutus, fr. absolu)
1. adj. care nu comportă nici o restricţie, necondiţionat.
2. total, complet, desăvârşit.
3. adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoaşterea completă a realităţii; (fiz.) mişcare ~ă = deplasarea unui corp faţă de un sistem de referinţă fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273ºC).
4. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat.
5. valoare ~ă = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracţie de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat.
6. s. n. principiu veşnic, imuabil, infinit, la baza universului.
7. ceea ce există în sine şi prin sine.
8. adv. cu desăvârşire, exact.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (germ. abstrakt, lat. abstractus)
1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducţii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înţeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducţia abstractă şi încifrarea imaginii; abstracţionism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acţiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoaşterea proprietăţilor esenţiale şi generale.
Parte de vorbire: adv.
Origine: (it. accelerando)
1. (muzică) (ca indicație de execuție) din ce în ce mai repede, grăbind.
2. indicație de tempo care cere interpretului accelerarea, creșterea mișcării; incalzando.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accélération, lat. acceleratio)
1. creştere a vitezei unui corp în mişcare în unitatea de timp.
2. ~ gravitaţională = acceleraţia pe care o au corpurile în cădere liberă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. acidogen)