Dictionar

abandonare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abandona)

1. acțiunea de a abandona; abandon, părăsire.
2. părăsire a unei nave aflate în pericol de scufundare.
3. renunțare la ceva sau la cineva.
4. (filosofie) idee centrală în filosofia existențialiștilor atei, prin care se susține că omul este aruncat în lume.
 

abnegație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abnégation, lat. abnegatio)

1. devotament dus până la sacrificiu; abnegare.
2. devotament până la jertfire de sine față de o cauză sau de o persoană.
3. sacrificiu voluntar; renunțare voluntară la ceva scump; abandonare, renunțare.
 

decroșaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (I. fr. décrochage, II. fr. décrochement)

1. acțiunea de a (se) decroșa și rezultatul ei; decroșare.
2. I. acțiunea de a desprinde un obiect suspendat.
3. (educație) abandonarea unui curs înainte de finalizarea acestuia.
4. II. (arhitectură) decalaj între două elemente.
5. (geol.) falie în scoarța terestră de-a lungul căreia s-a produs deplasarea orizontală a straturilor.
 

renunțare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (renunța)

1. acțiunea de a renunța și rezultatul ei.
2. încetarea de a mai face ceva; părăsire de bunăvoie (a cuiva sau a ceva); abandon, abandonare.
3. (var.) (înv.) renunțiare.
4. (antonim) acceptare.
 

repășire

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (repăși)

1. dare înapoi; tragere înapoi; retragere.
2. părăsire de bunăvoie (a cuiva sau a ceva); abandon, abandonare, renunțare.