abandonat, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (abandona)

1. I. care a fost părăsit.
2. (despre nou-născuți) care a fost părăsit de către mamă; lepădat.
3. II. încetarea de a mai face ceva.
4. părăsire de bunăvoie (a cuiva sau a ceva).
5. abandon, renunțare la ceva.

abandonic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. abandonnique)

1. I. (psihanaliză) se spune despre un subiect (în special un copil) care trăiește cu frica de a fi abandonat, fără să existe neapărat motive obiective care să justifice această frică.
2. II. (psihanaliză) persoană, de obicei un copil, care trăiește cu teama patologică de a fi abandonat.

derelict

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. derelict)

1. epavă a unei nave abandonate în mare, nescufundată.

epavă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. épave)

1. coca unei nave distruse sau naufragiate, aruncată de mare pe uscat; (parte dintr-o) navă naufragiată sau eșuată.
2. obiecte, resturi abandonate pe mare, apoi aruncate pe mal.
3. vehicul devenit inutilizabil din cauza unei coliziuni, prin coroziune sau degradare; mașină distrusă care nu poate fi reparată; vehicul ireparabil.
4. (fig.) (depr.) persoană care a căzut într-o stare de suferință și neputință fizică și morală extremă; om distrus, ruinat (fizic și moral).

squatter

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl., fr. squatter)

1. cel care ocupă, fără aprobare, o locuință abandonată ce urmează să fie supusă demolării.

înăpustit, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (necunoscută)

1. (rar) care a plecat (în lume) după ce a abandonat totul.