Dictionar

Rezultate secundare (Abate.):

Abate 1

Parte de vorbire: s.m.
Origine: (it. abbate, lat. abbas,-atis, fr. abbe)

1. superior al unei abaţii.

2. superiorul unei mănăstiri catolice (similar cu stareţul sau egumenul unei mănăstiri ortodoxe).

3. preot, cleric la catolici.

4. prior.


Abate 2

Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. abbattere, fr. abattre)

1. tr., refl. a (se) îndepărta de la o direcţie, o normă, o linie de conduită.

2. tr. a doborî, a culca la pământ.

3. refl. a se năpusti (asupra).

4. intr. a-i veni cuiva o idee, a i se năzări.


Abatere

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abate)

1. acţiunea de a (se) abate.

2. încălcare a unor dispoziţii.

3. diferenţa dintre valoarea nominală a unei mărimi şi valoarea ei măsurată.

4. (tehn.) diferenţa dintre dimensiunea maximă sau minimă realizată pentru o piesă şi dimensiunea ei proiectată.


Abatesă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (it. abbadessa, lat. abbatissa)

1. maică superioară a unei abaţii.


Abatere

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abate)

1. acţiunea de a (se) abate.

2. încălcare a unor dispoziţii.

3. diferenţa dintre valoarea nominală a unei mărimi şi valoarea ei măsurată.

4. (tehn.) diferenţa dintre dimensiunea maximă sau minimă realizată pentru o piesă şi dimensiunea ei proiectată.


Abaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (it. abbazia)

1. instituție religioasă, cu statut special, condusă de un abate sau de o abatesă și care depinde de un episcop sau direct de Papă.

2. mănăstire catolică cu proprietăți și venituri condusă de un abate.

3. mănăstire catolică unde se află această instituție.

4. stăreție.

5. titlu cu domeniu ecleziastic atribuit unui abate.


ABER(O)-

Parte de vorbire: elem.
Origine: (fr., engl. aberro/o/-, cf. lat. aberrare)

1. „a se abate”, „a se îndepărta”.


Aberant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aberrant, lat. aberrans)

1. care se abate de la o normă.

2. (bot.) care diferă sau se abate de la tip.

3. contrar logicii, bunului-simţ; (p. ext.) absurd.


Aberaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: ( fr. aberration, lat. aberratio)

1. abatere de la normal sau corect; (p. ext.) idee, noţiune, comportament; aberanţă; absurditate.

2. (biol.) abatere de la tipul normal al speciei.

3. ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei.

4. (bot.) abatere importantă faţă de tip; formă rezultată pe cale de mutaţie.

5. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic.

6. ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizaţii pe marginea imaginilor.

7. unghi format de direcţia adevărată şi de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ.


Ambardee

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. embardée)

1. abatere involuntară de la drum a unei nave datorită vântului, curenţilor marini; mascadă.