OK
X
aberanță
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. aberrance)
1.
caracteristică
a
unei
mărimi
care
se
îndepărtează
cu
mult
de
la
valoarea
nominală;
aberație.
2.
(în
limbajul
uzual)
aberație,
anomalie.
aberație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: ( fr. aberration, lat. aberratio)
1.
abatere
de
la
normal
sau
corect;
(prin
ext.)
idee,
noțiune,
comportament;
aberanță;
absurditate.
2.
(biol.)
abatere
de
la
tipul
normal
al
speciei.
3.
(bot.)
abatere
importantă
față
de
tip;
formă
rezultată
pe
cale
de
mutație.
4.
(fiz.)
formare
a
unei
imagini
produse
într-un
sistem
optic.
5.
~
cromozomială
=
modificare
a
numărului
de
cromozomi
caracteristici
speciei.
6.
~
cromatică
=
defect
al
imaginilor
produse
de
lentile,
constând
în
formarea
de
irizații
pe
marginea
imaginilor.
7.
unghi
format
de
direcția
adevărată
și
de
cea
aparentă
din
care
este
văzut
un
astru
de
pe
Pământ.
8.
(var.)
(înv.)
aberațiune.
9.
(antonim)
normalitate.
efebogeneză
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. éphébogenèse)
1.
totalitatea
transformărilor
care
se
petrec
în
organism
în
timpul
pubertății.
2.
dezvoltare
aberantă
și
spontană
a
unei
celule
germinatoare,
provocând
teratom
testicular.
3.
dezvoltare
a
gametului
mascul
fără
fecundație.