Dictionar

Rezultate secundare (Abil):

-abil

Parte de vorbire: sufix
Origine: (fr. -able, cf. lat. abilis)

1. „posibil”.


Abil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. habile, lat. habilis)

1. care are multă pricepere manuală; îndemânatic.

2. care execută (ceva) cu pricepere și competență; dibaci, priceput.

3. (fig.) care dovadă de viclenie și ingeniozitate; care este descurcăreț, șmecher.

4. (jur.) care îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a exercita un anumit drept.

5. (antonime) inabil, neîndemânatic, nepriceput, stângaci.


Abilita

Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (germ. habilitieren, lat. habilitare)

1. a conferi dreptul de a practica o anumită profesiune, în urma unui examen sau concurs.

2. a conferi un anumit titlu, grad etc.; a face apt; a împuternici.


Abilitare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abilita)

1. acțiunea de a abilita și rezultatul ei; (înv.) abilitațiune.

2. acordare a unui grad, a unui drept; (prin ext.) recunoaștere a calificării unei persoane.

3. (jur.) capacitatea juridică de a exercita anumite puteri, de a îndeplini anumite acte; împuternicire pentru o acțiune juridică.


Abilitat, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (abilita)

1. căruia i s-a conferit un grad, o împuternicire oficială.


Abilitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. habilité, lat. habilitas)

1. calitatea de a fi abil; dexteritate; pricepere, dibăcie.

2. (jur.) aptitudine legată de a face ceva.

3. (la pl.) (depr.) tertipuri, șmecherii, şiretlicuri.

4. (antonim) inabilitate.


Abatere

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abate)

1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.

2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.

3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.

4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.

5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.

6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.

7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.

8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.

9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.

10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.

11. (gram.) excepție.

12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.

13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.

14. culcare pe pământ; doborâre.

15. (fig.) deprimare.


Abietin

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abiétine)

1. substanţă răşinoasă extrasă din lemnul de brad, sub formă de cristale incolore, solubile în apă şi alcool; coniferină.

2. substanță rășinoasă, extrasă din terebentina de Strasbourg sau balsamul de Canada, capabilă se cristalizeze.


Abil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. habile, lat. habilis)

1. care are multă pricepere manuală; îndemânatic.

2. care execută (ceva) cu pricepere și competență; dibaci, priceput.

3. (fig.) care dovadă de viclenie și ingeniozitate; care este descurcăreț, șmecher.

4. (jur.) care îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a exercita un anumit drept.

5. (antonime) inabil, neîndemânatic, nepriceput, stângaci.


Abilitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. habilité, lat. habilitas)

1. calitatea de a fi abil; dexteritate; pricepere, dibăcie.

2. (jur.) aptitudine legată de a face ceva.

3. (la pl.) (depr.) tertipuri, șmecherii, şiretlicuri.

4. (antonim) inabilitate.


Abject, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abject, lat. abiectus)

1. care comite fapte reprobabile; ticălos.

2. care inspiră dezgust, repulsie, prin josnicia, degradarea sa morală; demn de cel mai mare dispreț; abominabil.

3. (antonime) respectabil, stimabil.


Abominaţiune

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abomination, lat. abominatio)

1. groază, dezgust pe care cineva îl simte pentru o persoană sau un lucru; oroare.

2. acțiune, conduită sau aspect abominabil; mârşăvie, nelegiuire, ticăloşie.

3. (rar) cultul idolilor, păgânism.