bronhoplegie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. bronchoplégie)

1. (med.) paralizie a bronhiilor care își pierd abilitățile motorii, devenind inerte, imobile.

civic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. civique, lat. civicus)

1. care aparține cetățenilor, privitor la cetățeni; cetățenesc.
2. care privește cetățenii în relațiile lor cu societatea organizată în stat.
3. care caracterizează, califică un bun cetățean (ex. simț civic).
4. în legătură cu cetățeanul și rolul său politic.
5. (Roma Antică) coroană ~ă = distincție acordată celui care a salvat viața unui cetățean roman.
6. educație ~ă = educație menită să pregătească elevii pentru responsabilitățile lor viitoare de cetățeni.
7. (fig.) patriotic.

intelectualism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. intellectualisme)

1. concepție care afirmă capacitatea intelectului, a rațiunii de a cunoaște lumea.
2. concepție care reduce procesele afective și voliționale la cele intelectuale.
3. doctrină care reduce actul moral la înțelegerea, la cunoașterea binelui, care susține preeminența elementului intelectual în cadrul actului moral.
4. (filozofie) doctrină metafizică conform căreia totul în univers este subordonat inteligenței.
5. tendința unei persoane de a-și privilegia abilitățile intelectuale.
6. caracter al unei opere de artă în care predomină aspectul intelectual.

kinetoterapie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. kinétothérapie)

1. terapie care folosește mișcarea pentru a consolida, menține sau reface abilitățile funcționale; chineziterapie.

motricitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. motricité)

1. (fiziologie) facultatea motrice controlată de centrii nervoși care permite contracția musculară și mișcarea; motilitate.
2. test de ~ = test folosit pentru a măsura abilitățile motorii ale unui subiect.

nepotism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. népotisme)

1. favorizarea unor persoane în conferirea funcțiilor lucrative, ținând mai degrabă cont de relația de înrudire sau prietenie cu aceștia, decât de abilitățile lor; favoritism.
2. tendința unei persoane, care ocupă o poziție înaltă, de a favoriza membrii familiei sale; favoritism.
3. (înv.) autoritate pe care o aveau în conducerea treburilor publice nepoții anumitor papi.