Dictionar

Rezultate secundare (Abstract.):

Abstract, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.

2. în ~ = pe bază de deducţii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înţeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducţia abstractă şi încifrarea imaginii; abstracţionism.

3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.

4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acţiunea acestuia.

5. categorie filozofică desemnând cunoaşterea proprietăţilor esenţiale şi generale.


Abstracţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. abstraction, lat. abstractio)

1. noţiune, idee rezultată din procesul de abstractizare.

2. abstractizare.

3. a face ~ de = a nu lua în considerare.


Abstracţionism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abstractionnisme)

1. artă abstractă, care atinge sau caută un nivel de abstractizare.

2. (filosofie) tendința de a da abstracțiilor la fel de multă sau mai multă valoare decât realităților concrete.


Abstracţionist, -ă

Parte de vorbire: adj., s. m. f.
Origine: (fr. abstractionniste)

1. (adept) al abstracţionismului.


Abstractism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (abstract + -ism)

1. caracter abstract.

2. stil de artă picturală sau sculpturală în care obiectele naturale nu sunt reprezentate realist.


Abstractiv, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abstractif)

1. care se formează prin abstracţie.

2. care servește la exprimarea abstracțiilor.

3. (caracterologie) care este capabil gândească abstract.


Absolut, -ă

Parte de vorbire: adj., adv., s.
Origine: (lat. absolutus, fr. absolu)

1. adj. care nu comportă nici o restricţie, necondiţionat.

2. total, complet, desăvârşit.

3. adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoaşterea completă a realităţii; (fiz.) mişcare = deplasarea unui corp faţă de un sistem de referinţă fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273ºC).

4. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat.

5. valoare = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracţie de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat.

6. s. n. principiu veşnic, imuabil, infinit, la baza universului.

7. ceea ce există în sine şi prin sine.

8. adv. cu desăvârşire, exact.


Abstract, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.

2. în ~ = pe bază de deducţii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înţeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducţia abstractă şi încifrarea imaginii; abstracţionism.

3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.

4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acţiunea acestuia.

5. categorie filozofică desemnând cunoaşterea proprietăţilor esenţiale şi generale.


Abstractism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (abstract + -ism)

1. caracter abstract.

2. stil de artă picturală sau sculpturală în care obiectele naturale nu sunt reprezentate realist.


Abstractiv, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abstractif)

1. care se formează prin abstracţie.

2. care servește la exprimarea abstracțiilor.

3. (caracterologie) care este capabil gândească abstract.


Abstractiza

Parte de vorbire: vb.
Origine: (abstract + -iza)

1. tr., intr. a efectua o abstractizare.


Abstractizant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (abstractiza + -ant)

1. care are un caracter abstract.

2. care abstractizează.