Dictionar

Rezultate principale (Absurditate.):

Absurditate

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. absurdité, lat. absurditas)

1. caracterul a ceea ce este absurd; situaţie, idee absurdă; aberaţie.


Rezultate secundare (Absurditate.):

Aberaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: ( fr. aberration, lat. aberratio)

1. abatere de la normal sau corect; (p. ext.) idee, noţiune, comportament; aberanţă; absurditate.

2. (biol.) abatere de la tipul normal al speciei.

3. ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei.

4. (bot.) abatere importantă faţă de tip; formă rezultată pe cale de mutaţie.

5. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic.

6. ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizaţii pe marginea imaginilor.

7. unghi format de direcţia adevărată şi de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ.


Absurd, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. absurde, lat. absurdus)

1. adj. care contrazice gândirea logică, legile naturii, bunul-simţ.

2. s. n. ceea ce este absurd; absurditate; nonsens.

3. prin ~ = admiţând un raţionament fals.

4. (fil.) termen care desemnează ruptura totală dintre om şi mediul său sociocultural, sentimentul generat de trăirea acestei rupturi.


Enormitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. énormité, lat. enormitas)

1. întindere colosală.

2. lucru de necrezut; exagerare.

3. prostie; aberaţie; absurditate.


Inepţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ineptie, lat. ineptia)

1. vorbă, faptă ineptă; prostie; stupiditate; absurditate.


Nonsens

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. non-sens)

1. ceea ce este lipsit de sens, de raţiune; absurditate.


Aiureală

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (aiuri + -eală)

1. vorbire lipsită de șir sau de logică (cauzată de o stare patologică); delir, aiurare.

2. (fam.) vorbire lipsită de sens; absurditate.

3. (fam.) zăpăceală, tulburare, dezordine.