Dictionar

Rezultate principale (Accent,):

Accent

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accent, lat. accentus)

1. intonaţie specială a unei silabe dintr-un cuvânt prin mărirea intensităţii vocii.

2. semn grafic care indică această intonaţie.

3. (muz.) emisiune mai intensă a unui sunet, a unui acord.

4. mod specific de a vorbi o limbă, un dialect.

5. inflexiune afectivă a vocii.

6. (fig.) importanţă.

7. a pune ~ul (pe) = a sublinia, a scoate în relief.


Rezultate secundare (Accent,):

Accentic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. accentic)

1. (despre structura versului) bazat pe accente.


Accentua

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. accentuer)

1. tr. a scoate în evidenţă prin accent.

2. (fig.) a reliefa, a sublinia.

3. refl. (fig.) a se mări, a creşte treptat.


Accentuabil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (cf. fr. accentuable)

1. (lingv.) care poate fi accentuat; care poate primi accentul.


Accentual, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (cf. fr. accentuel, engl. accentual)

1. (lingv.) referitor la accent; care este bazat pe accent; purtând un accent.

2. califică o limbă (anglo-saxonă, slavă, arabă) în care accentele tonice dau ritm propoziției.


Accentuare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (accentua)

1. acțiunea de a (se) accentua; accentuație.

2. marcarea prin accent (sau prin alt semn grafic) a unei silabe sau a unui cuvânt; accentuat.

3. scoatere în relief a unei propoziții sau a unei fraze prin intonație sau prin mărirea intensității vocii.

4. (fig.) sporire, creștere.


Accentuaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. accentuation)

1. acțiunea de a (se) accentua; accentuare, (înv.) accentuațiune.

2. maniera de plasare a semnelor grafice numite accente.

3. actul de a sublinia ceva, de a a scoate în evidență.


Accentic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. accentic)

1. (despre structura versului) bazat pe accente.


Accentua

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. accentuer)

1. tr. a scoate în evidenţă prin accent.

2. (fig.) a reliefa, a sublinia.

3. refl. (fig.) a se mări, a creşte treptat.


Accentuativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. accentuativo)

1. referitor la accente, la accentuaţie; (despre ritm) tonic.

2. care se referă la accentul, sau se bazează pe accentul cuvintelor.


Accentuaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. accentuation)

1. acțiunea de a (se) accentua; accentuare, (înv.) accentuațiune.

2. maniera de plasare a semnelor grafice numite accente.

3. actul de a sublinia ceva, de a a scoate în evidență.


Acrofonie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acrophonie)

1. pronunţare accentuată a iniţialei unui cuvânt.


Activism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. activisme)

1. atitudine care pune accentul pe nevoile vieţii.

2. doctrină potrivit căreia spiritul uman trebuie se angajeze în acţiune pentru realizările materiale şi spirituale ale societăţii.