Dictionar

accentua

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. accentuer)

1. tr. a scoate în evidenţă prin accent.
2. (fig.) a reliefa, a sublinia.
3. refl. (fig.) a se mări, a creşte treptat.
 

accentuabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (cf. fr. accentuable)

1. (lingv.) care poate fi accentuat; care poate primi accentul.
 

accentual, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (cf. fr. accentuel, engl. accentual)

1. (lingv.) referitor la accent; care este bazat pe accent; purtând un accent.
2. califică o limbă (anglo-saxonă, slavă, arabă) în care accentele tonice dau ritm propoziției.
 

accentuare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (accentua)

1. acțiunea de a (se) accentua; accentuație.
2. marcarea prin accent (sau prin alt semn grafic) a unei silabe sau a unui cuvânt; accentuat.
3. scoatere în relief a unei propoziții sau a unei fraze prin intonație sau prin mărirea intensității vocii.
4. (fig.) sporire, creștere.
 

accentuaţie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. accentuation)

1. acțiunea de a (se) accentua; accentuare, (înv.) accentuațiune.
2. maniera de plasare a semnelor grafice numite accente.
3. actul de a sublinia ceva, de a a scoate în evidență.
 

accentuativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. accentuativo)

1. referitor la accente, la accentuaţie; (despre ritm) tonic.
2. care se referă la accentul, sau se bazează pe accentul cuvintelor.
 

accentuativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. accentuativo)

1. referitor la accente, la accentuaţie; (despre ritm) tonic.
2. care se referă la accentul, sau se bazează pe accentul cuvintelor.
 

accentuaţie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. accentuation)

1. acțiunea de a (se) accentua; accentuare, (înv.) accentuațiune.
2. maniera de plasare a semnelor grafice numite accente.
3. actul de a sublinia ceva, de a a scoate în evidență.
 

acrofonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acrophonie)

1. pronunţare accentuată a iniţialei unui cuvânt.
 

amfibrah

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amphibraque, lat. amphibrachus)

1. picior de vers format dintr-o silabă lungă (accentuată) încadrată de două scurte (neaccentuate).
 

amfimacru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amphimacre)

1. picior de vers dintr-o silabă scurtă încadrată de două lungi (neaccentuate).
 

anacruză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anacrouse)

1. silabă neaccentuată care precedă primul picior complet al unui vers.
2. (muz.) sunet precedând primul timp tare al unei măsuri.