Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. accentuer)
1. tr. a scoate în evidenţă prin accent.
2. (fig.) a reliefa, a sublinia.
3. refl. (fig.) a se mări, a creşte treptat.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (cf. fr. accentuable)
1. (lingv.) care poate fi accentuat; care poate primi accentul.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (cf. fr. accentuel, engl. accentual)
1. (lingv.) referitor la accent; care este bazat pe accent; purtând un accent.
2. califică o limbă (anglo-saxonă, slavă, arabă) în care accentele tonice dau ritm propoziției.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (accentua)
1. acțiunea de a (se) accentua; accentuație.
2. marcarea prin accent (sau prin alt semn grafic) a unei silabe sau a unui cuvânt; accentuat.
3. scoatere în relief a unei propoziții sau a unei fraze prin intonație sau prin mărirea intensității vocii.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. accentuation)
1. acțiunea de a (se) accentua; accentuare, (înv.) accentuațiune.
2. maniera de plasare a semnelor grafice numite accente.
3. actul de a sublinia ceva, de a a scoate în evidență.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. accentuativo)
1. referitor la accente, la accentuaţie; (despre ritm) tonic.
2. care se referă la accentul, sau se bazează pe accentul cuvintelor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. accentuativo)
1. referitor la accente, la accentuaţie; (despre ritm) tonic.
2. care se referă la accentul, sau se bazează pe accentul cuvintelor.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. accentuation)
1. acțiunea de a (se) accentua; accentuare, (înv.) accentuațiune.
2. maniera de plasare a semnelor grafice numite accente.
3. actul de a sublinia ceva, de a a scoate în evidență.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acrophonie)
1. pronunţare accentuată a iniţialei unui cuvânt.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. amphibraque, lat. amphibrachus)
1. picior de vers format dintr-o silabă lungă (accentuată) încadrată de două scurte (neaccentuate).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. amphimacre)
1. picior de vers dintr-o silabă scurtă încadrată de două lungi (neaccentuate).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anacrouse)
1. silabă neaccentuată care precedă primul picior complet al unui vers.
2. (muz.) sunet precedând primul timp tare al unei măsuri.