Rezultate secundare (Accesoriu.):
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. accessoire, lat. accessorius)
1. adj. care însoţeşte un element principal, dependent de acesta; secundar, neesenţial.
2. adj., s.n. (obiect, piesă, dispozitiv) anex.
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
1. LAT accesorius
4. DE akzessorisch
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. agrémenter)
1. a da culoare, a înfrumuseţa prin adăugarea unui accesoriu plăcut.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. auriculaire, lat. auricularius)
3. s. m. degetul mic de la mână.
4. s. n. accesoriu al aparatelor radioreceptoare şi telefonice, care permite ascultarea individuală, la ureche, a transmisiunilor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. auxiliare, lat. auxiliaris)
1. adj., s. n. (element) care ajută la ceva; pe plan secundar; accesoriu; ajutător.
2. verb ~ = verb care ajută la formarea timpurilor şi modurilor compuse: ~ de aspect = verb care ajută la exprimarea gradului de realizare a acţiunii.
3. (mat.) cu care se poate simplifica şi rezolva o problemă mai uşor.
4. s. m. ostaş roman aparţinând unui auxilium.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. épiphénomène)
1. (fil.) fenomen secundar a cărui prezenţă sau lipsă nu alterează producerea fenomenului esenţial.
2. simptom accesoriu în cursul unei boli, fără legătură directă cu aceasta.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. épisode, gr. epeisodion)
1. parte a acțiunii în vechea tragedie greacă, desfășurată între două intervenții ale corului.
2. parte dintr-o operă literară circumscrisă la un singur moment, la înfățișarea unei singure situații.
3. acțiune secundară legată de acțiunea principală a unui poem, a unui roman etc.
4. (muz.) secțiune mijlocie construită într-o tonalitate aparte, pe teme proprii, intercalată între părțile principale ale unei compoziții mari.
5. întămplare, incident, fapt accesoriu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (rus. epolet, fr. épaulette)
1. accesoriu pe umerii uniformelor pe care se indică gradul şi specialitatea militară.
2. extremitate superioară a vârfului unui catarg.