sărăcește

Parte de vorbire:  adv. (înv., reg.)  
Etimologie: (sărac + -ește)

1. ca un om sărac.
2. în felul oamenilor săraci.
3. în sărăcie.

absurd, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. absurde, lat. absurdus)

1. adj. care contrazice gândirea logică, legile naturii, bunul-simț.
2. s. n. ceea ce este absurd; absurditate; nonsens.
3. prin ~ = admițând un raționament fals.
4. (fil.) termen care desemnează ruptura totală dintre om și mediul său sociocultural, sentimentul generat de trăirea acestei rupturi.

acampsie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acampsie, cf. gr. a „fără” + kamptein „a îndoi”)

1. (med.) rigiditate anormală a unei articulații, reducând sau împiedicând total flexiunea acesteia.

acantă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acanthe, lat. acanthus, gr. akantha)

1. plantă erbacee decorativă, cu frunze mari, penate, grupate în formă de spic.
2. motiv decorativ, care stilizează frunza acestei plante.
3. apofiza spinoasă a vertebrelor.

activ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. actif, lat. activus, II, 2/ rus. aktiv)

1. adj. care participă efectiv la o acțiune; harnic, dinamic.
2. (biol.) aflat în stare de completă funcționare.
3. membru ~ = membru al unei organizații, instituții, având obligații și bucurându-se de drepturi depline.
4. (mil.) în activitate.
5. (despre corpuri, substanțe) care intră ușor în reacție.
6. (despre diateza verbală) care arată că subiectul săvârșește acțiunea.
7. vocabular ~ = vocabular folosit în mod curent.
8. (despre operații, conturi, bilanțuri) care se soldează cu un profit.
9. s. n. totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi, instituții etc.; parte a bilanțului în care sunt înscrise aceste mijloace.
10. colectiv de membri pe lângă un organ de partid, pe care se sprijină în întreaga sa activitate.
11. adv. în mod activ.

aditivitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. additivité)

1. proprietate a unei mărimi, a unei constante, a unei funcții și așa mai departe de a fi aditivă.
2. proprietatea pe care o au anumite elemente de a putea fi adăugate (sau scăzute) altora, de a putea fi adăugate (sau scăzute) din altele.
3. (matematică) proprietate comună unei mulțimi de numere sau mărimi, care se traduce prin faptul că acestea sunt susceptibile de adiție și substracție.
4. (matematică) proprietatea unei funcții f astfel încât f(x+y)=f(x)+f(y) pentru toate elementele x și y din domeniul lui f.

adjoncțiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adjonction)

1. acțiunea de a adăuga; rezultat al acestei acțiuni; unire, alipire.
2. (antonime) defalcare, (înv.) supresiune.