Dictionar

antablament

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. entablement)

1. element de arhitectură compus din arhitravă, friză și cornișă, în partea superioară a unui zid, deasupra unui șir de coloane, care susține acoperișul.
 

antefix

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antéfixe)

1. motiv ornamental la marginea inferioară a acoperișului de olane al unui edificiu.
 

atic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. attique, lat. atticus, gr. attikos)

1. adj. propriu Aticii.
2. dialect ~ = dialect grec vorbit în Atica; frumusețe ~ă = frumusețe desăvârșită.
3. care se distinge prin bun-gust sau spirit.
4. sare ~ă = ironie subtilă, spirit fin.
5. s. n. parte a antablamentului, deasupra cornișei, menită să mascheze marginea acoperișului.
6. etaj scund, deasupra cornișei, la nivelul fațadei sau retras.
 

cafer

Parte de vorbire:  I. s.m., II. s.n.  
Etimologie: (germ. Kaffer)

1. I. (zool.) reprezentant foarte mare al familiei bovidelor cunoscut și sub denumirea de bivol negru, bivol african sau bivol de stepă (Syncerus caffer), care trăiește în Africa de Est și de Sud.
2. II. căprior pe care se reazemă șipcile acoperișului clădirilor.
3. (var.) cafăr.
 

compluviu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat., fr. compluvium)

1. deschizătură în acoperișul atriumului caselor romane, prin care cădea în impluviu apa de ploaie.
 

cornișă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. corniche)

1. partea superioară, ornamentată, a zidului unei construcții, pe care se sprijină acoperișul.
2. mulură proeminentă care înconjură un antablament, o mobilă etc.
3. partea superioară, ieșită în afară, a unui versant sau a unui perete stâncos; pantă abruptă.
4. acumulare de zăpadă depusă de vânt în formă de streașină, care prelungește o pantă sau chiar acoperișul diverselor construcții.