Dictionar

acordeon

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. accordéon, germ. Akkordeon)

1. instrument muzical, popular și portabil, al cărui sunet este produs prin acțiunea simultană a unui burduf și a unei claviaturi pe niște ancii metalice.
2. (loc.) în ~ = care formează pliuri paralele; care are multe pliuri suprapuse.
 

acordeonist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. accordéoniste)

1. persoană care cântă la acordeon.
 

acordeonist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. accordéoniste)

1. persoană care cântă la acordeon.
 

claviatură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Klaviatur)

1. sistemul clapelor la orgă, pian, clavecin, acordeon etc.
2. totalitatea clapelor sau a butoanelor de comandă la mașina de scris ori la calculat etc.
3. grup de robinete care deservesc conductele legate la o pompă, la un rezervor.
 

concertină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. concertine)

1. gen de acordeon hexagonal, cu claviatură din butoni.
 

bandoneon

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. bandonéon)

1. acordeon mic hexagonal folosit în principal în orchestrele de tangou.