Dictionar

anula

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. annuler, lat. annullare)

1. a declara nul (un act); a desființa.
2. a egala cu zero o expresie matematică.
 

anulabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. annulabilité)

1. calitatea a ceea ce este anulabil; posibilitatea (unui act) de a fi anulat.
 

avizat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. avisé)

1. prevenit, informat; pregătit, competent.
2. (despre un act) pe care cineva și-a pus avizul.
 

concretizator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. concretizatore)

1. care concretizează (ceea ce era abstract).
 

declarativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. déclaratif)

1. care conține declarații.
2. ton ~ = ton ferm, categoric, sentențios.
3. (jur.; despre un act) prin care se constată existența unui drept preexistent.
4. (despre verbe, propoziții) care exprimă o aserțiune; asertiv.
 

declinatoriu, -ie

Parte de vorbire:  adj., s.n.  
Etimologie: (fr. déclinatoire)

1. (jur.) (hotărâre) prin care se declină competența.
2. (drept) (act) intenționat să excludă o jurisdicție ca fiind incompetentă.
3. (s.n.; expr.) ~ de competență = hotărâre prin care o instanță constată incompetența ei și înaintează cauza la o instanță competentă.