Dictionar

Rezultate secundare (Acuzat.):

Acuzat, -ă

Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (acuza)

1. (persoană) care face obiectul unei acuzații, care este inculpată; învinuit, învinovățit, pârât.


Acuzaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. accusation, lat. accusatio)

1. acțiune în justiție prin care cineva este acuzat; acuzare.

2. orice reproș, orice imputare făcută unei persoane pentru o culpă, un defect.

3. (var.) (înv.) acuzațiune.

4. (antonime) disculpare, dezvinovățire.


Acuzativ

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. accusativus, fr. accusatif)

1. caz al declinării care exprimă unele complemente şi unele atribute.


Acuzator, -oare

Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. accusateur)

1. (cel) care acuză.

2. ~ public = (în unele state) procuror (2) în procesele criminale.


Acuzatorial, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. accusatorial)

1. cu caracter de acuzare; conținând sau implicând o acuzație; acuzatoriu.

2. se referă la o metodă de procedură penală aplicată în țările anglo-saxone în care judecătorul este arbitrul între acuzat și acuzare; acuzatoriu.


Absolvi

Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (germ. absolvieren, lat. absolvere)

1. a termina un ciclu, o formă de învăţământ.

2. (jur.) a elibera nepedepsit un acuzat când faptul imputabil nu este prevăzut de lege; a scuti de pedeapsă.


Acuzabil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. accusable)

1. care poate fi acuzat.

2. (antonim) inacuzabil.


Acuzat, -ă

Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (acuza)

1. (persoană) care face obiectul unei acuzații, care este inculpată; învinuit, învinovățit, pârât.


Acuzatorial, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. accusatorial)

1. cu caracter de acuzare; conținând sau implicând o acuzație; acuzatoriu.

2. se referă la o metodă de procedură penală aplicată în țările anglo-saxone în care judecătorul este arbitrul între acuzat și acuzare; acuzatoriu.


Acuzaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. accusation, lat. accusatio)

1. acțiune în justiție prin care cineva este acuzat; acuzare.

2. orice reproș, orice imputare făcută unei persoane pentru o culpă, un defect.

3. (var.) (înv.) acuzațiune.

4. (antonime) disculpare, dezvinovățire.


Adverbal, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adverbal)

1. pe lângă, care determină un verb.

2. care este legat de verb, care depinde de verb (*acuzativul sau ergativul (în funcție de limbă) este cazul determinant adverbal imediat).

3. care se referă la relația verbului cu alți termeni ai propoziției.