acuză.-Dicti0nar.ro electronic

Acuza

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. accusare)

1. a învinui, a învinovăţi; a incrimina.

2. (jur.) a imputa cuiva un delict, o crimă.

3. a arăta, a vădi, a dovedi; a manifesta.

Acuză

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (it. accusa)

1. faptul prin care se atribuie cuiva o culpă; învinuire, acuzare.

Acuzabil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. accusable)

1. care poate fi acuzat.

2. (antonim) inacuzabil.

Acuzare

Parte de vorbire: s.
Origine: (acuza)

1. acţiunea de a acuza.

2. persoană, instanţă care acuză într-un proces penal.

Acuzat, -ă

Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (acuza)

1. (persoană) care face obiectul unei acuzații, care este inculpată; învinuit, învinovățit, pârât.

Acuzaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. accusation, lat. accusatio)

1. acțiune în justiție prin care cineva este acuzat; acuzare.

2. orice reproș, orice imputare făcută unei persoane pentru o culpă, un defect.

3. (var.) (înv.) acuzațiune.

4. (antonime) disculpare, dezvinovățire.

Acuzativ

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. accusativus, fr. accusatif)

1. caz al declinării care exprimă unele complemente şi unele atribute.

Acuzator, -oare

Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. accusateur)

1. (cel) care acuză.

2. ~ public = (în unele state) procuror (2) în procesele criminale.

Absolvi

Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (germ. absolvieren, lat. absolvere)

1. a termina un ciclu, o formă de învăţământ.

2. (jur.) a elibera nepedepsit un acuzat când faptul imputabil nu este prevăzut de lege; a scuti de pedeapsă.

Act

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. acte, lat. actum)

1. manifestare a unei activităţi; acţiune, faptă.

2. a face ~ de prezenţă = a apărea undeva, obligat sau din politeţe.

3. document, înscris oficial.

4. ~ de acuzare = concluzie scrisă asupra anchetării unei cauze penale, bază la dezbaterile unui proces.

5. diviziune a unei opere dramatice.

6. ~ sexual = împreunare sexuală între doi indivizi; contact sexual.