Dictionar

adagiu

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. adagium)

1. formulă în general veche, care enunță un adevăr acceptat, un principiu de acțiune sau o regulă juridică; maximă proverbială, sentință populară, aforism, apoftegmă, dicton.
 

aforism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aphorisme, gr. aphorismos)

1. cugetare, judecată care redă într-o formă concisă și expresivă un adevăr; adagiu, maximă, sentință.
 

apoftegmă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apophtegme, gr. apophthegma)

1. formulare aforistică memorabilă; maximă, sentință, adagiu.
 

maximă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. maxime, lat. maxima)

1. gândire formulată concis, exprimând un principiu, o normă de conduită; aforism, adagiu.
 

oraculum

Parte de vorbire:  s.n. (învechit)  
Etimologie: (lat. oraculum)

1. oracol, răspuns de la un zeu, predicție, profeție, prevestire.
2. sentință, adagiu cu valoare de oracol.